Cei care m-au dat pe spate: Jobenul cu pantofi roşii

La o Gală de asemenea importanţă, la care se cerea ţinută corespunzătoare – că doar am scris pe invitaţie «pentru domni ţinută obligatorie la patru ace, la doamne se acceptă şi numai trei» – ar trebui făcut şi un top al eleganţei. Numa’ că eu unul am nişte reţineri să mă hazardez, că şi aşa mi-am auzit destule cum c-aş fi fost cam mârlan în exprimări…

Voi menţiona, în schimb, pe cei care m-au dat pe spate prin originalitate. Deci premiul pentru cea mai tare ţinută a serii nu e disputat de nişte doamne, ci de nişte domni: Remus Toderici şi Adrian Lele, primul cunoscut fotoreporter, cel de-al doilea patron de agenţie de publicitate, ambii prieteni de-ai mei şi oameni de ispravă. Din ăştia doi băieţi, dacă cineva avea inspiraţie, făceau unul singur, de colecţie.

Remus a venit la Gală încălţat în nişte superbi pantofi roşii, asortaţi cu rujul doamnei Claudia Timofte, şi vârât într-un dichisit sacou lucios, de sărea lumina blitzului din el, mai ceva ca păsăricile lui Mircea Chirilă de pe mese. La rândul lui, Adi a stârnit oftatul fanelor mele defilând prin sală cu un superb joben pe cap, asortat la fix cu pantofii lui Remus.

Cum nimănui nu i-a trecut prin minte să aplice zicala “acolo îi va sta capul unde îi stau acum picioarele”, nu putem şti ce-ar fi fost dacă toate accesoriile astea vestimentare ar fi fost agăţate pe un singur trup, de pildă cel al vicelul Ovidiu Mureşan. Dudu, DTP-ul de la BIHOREANUL, a făcut o încercare post-factum, dar a ieşit ceva de groază. Brrr, mai bine ne mulţumim cu pozele…

12

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Dudu | 1 martie 2013 22:00

    Ce-i cu mine?