Cea mai rentabilă tipografie din Europa, închisă odată cu patronii

Cine a zis că printul e pe moarte s-a înşelat amarnic. O mică tipografie din Oradea a demonstrat că poate obţine beneficii de 5 milioane la sută, şi asta fără să facă gât că s-a introdus taxa pe stâlp sau că TVA-ul de 24% e de-a dreptul porcesc.

Deşi patronii italieni implicaţi în activitatea de tipărire a banilor falşi erau cizmari la bază, falsurile n-au fost făcute de nişte cârpaci. Tipografia, amplasată în Episcopia Bihor lângă groapa de gunoi, a funcţionat fără probleme timp de aproape doi ani. Iar mafia italiană implicată în aceste activităţi nu face altceva decât concurenţă tiparniţei de bani a Uniunii Europene.

Şi cum UE nu suportă concurenţa, era normal să intervină cu brutalitate. Văzând, vorba preşedintelui ţării, şi partea plină a paharului, remarcăm faptul că falsificarea bancnotelor are şi avantaje.

  1. Dacă studenţii ar fi dat şpagă bancnote false la examenele cu profesorul Romanul, Sorbonica era mult mai curată.
  2. Dacă la nunţi darul ar fi fost în euroi de Episcopia, politicienii nu ar fi avut cum spăla sumele pe care nu le pot justifica.
  3. Aruncarea bancnotelor la groapa de gunoi a arătat romilor din preajmă că italienii sunt mult mai darnici decât francezii, care-i expediază cu 300 de euroi şi bilete de avion.
  4. Dacă italienii erau împiedicaţi să transporte euroii la ei în ţară, în şase luni România putea trece fără probleme la zona euro.
  5. Adică euroii erau falşi?! Bine că diploma de doctor a lui Ponta e veritabilă…
  6. România e prima ţară care a înlocuit consumul de gaz rusesc cu arderea bancnotelor de 50 şi 100 de euro.
  7. Nivelul de trai a crescut în asemenea hal în ţară, încât acum şi ţiganii de la rampa de gunoi au grămezi de bani.
  8. Banii sunt atât de bine făcuţi, încât Banca Europeană poate să-i introducă liniştită în circulaţie,  economisind sumele necesare altei tipăriri.

*
*