Jurnal de Bihorel

Pe cine vrea să castreze Bolojan

Consiliul Județean pune la bătaie 500 de mii de lei pentru sterilizarea și ciparea câinilor vagabonzi. Măsura este benefică pentru că în ultima vreme, cel puțin în Zona Metropolitană, s-au observat zeci de câini exportați de la țară în municipiul Oradea, unde stafia lui Bolojan cel degrabă vărsătoriu de sânge de câine nevaccinat încă mai bântuie. Citește mai departe, pe www.eBihoreanul.ro!

Bine zic pesediștii: cine ninge să și curețe!

Adrian Madar, noua stea de pe epoletul Partidului Social Democrat Bihor, compară campania de curățenie din județ, lansată de Ilie Bolojan, cu un fel de Daciadă, denunțând caracterul ei politic. Adevărul este că, atunci când aud de gunoaie, gândul tot la politică mă duce. Pentru că refuză să participe la Spartachiada adunării gunoaielor de pe sate, cu premii date de omniprezentul Ilie, oamenii domnului Madar vor organiza măturări la scară mai mică, dar, ne asigură organizatorii, tot [...]

Retrospectiva săptămânii: De ce nu se va aplica „stilul Bolovan” la nivel naţional

Luni Vio către Ghiusi. „După ce i-am românizat pe cei din țară, acum le-a venit rândul și polițiștilor voștri de frontieră care vin în contact cu ai noștri”. „Te referi la cei 17 grăniceri de la Artand arestați?”. „Noi îi arestăm pe ai noștri de zeci de ani, dar puteau ei face măgării fără colegii din Ungaria? Acum v-ați trezit și voi că aveți hoți”. Marți Bolovan în Capitală, la conferința (Re)deșteptarea României. „Am arătat cum facem noi acasă să ne fie bine”. „Și credeți că o [...]

Maneaua lui Uraganu’ pentru Viki cel mârlanu’

Habar nu aveți pe ce lume trăiți! În timp ce vă înghesuiți prin tramvaie să mergeți la serviciu, barosanii circulă doar cu avioane private, își spală roțile mașinilor cu șampanie scumpă și primesc dedicații de la maneliști care, pentru biștari, bagă la greu și la nunți, și la înmormântări, cu aceeași voioșie. Așa am aflat și eu că unul zis Uraganu’ a făcut o manea altuia zis Victoraș. Nu mă așteptam ca onorabilului Victoraș să i se dedice o misă de către Corul Filarmonicii. Dar putea [...]

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce este nemulțumit primarul celei mai mari comune

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că iar vă apucați să exploatați pe șest gazele de șist”. „Păi, nu puteam să rămânem la mâna rușilor, cu toate că Viktor al nostru se înțelege bine cu stăpânul de la Kremlin”. „Prin foraje dispare apa pe care o bem la Salonta”. „Ce treabă aveți voi cu Salonta, că ar fi fost a noastră dacă nu era Trianonul?”. Marți  Primarul celei mai mari comune, nemulțumit: „Ne-a amăgit Bolovan că face concurs de curățenie între comune, dar până la urmă doar cele [...]

La Cetate, vor fi expoziții pe săturate

Gata, s-a rezolvat! Artiștii plastici din Bihor rămân cu galeria din Cetate. Atâția bani se mai găsesc prin Primărie ca oamenii de cultură să beneficieze de o sală a lor, să nu mai ducă grija încălzirii și a luminii. Mie îmi place cum pune Vioara Bara, șefa UAP Oradea, problema. Păi, măi, Primărie, dacă tot le-ai dat sălaș, ce e așa mare lucru să le pui la dispoziție și un galerist care să grijească de operele expuse? Citește mai departe, pe www.eBihoreanul.ro!

Codul Penal din Beiuș, atacat de instanța română

Fapt fără precedent. În disprețul autonomiei locale juridice de care beneficiază Beiușul, Tribunalul Bihor a decis că un concurs pentru ocuparea postului de manager la spitalul din Binș a fost incorect. Așa că managerul Claudiu Lupău trebuie să plece. Dar problema nu e așa simplă cum o văd judecătorii din afara arealului Crișului Negru. Citește mai departe, pe www.eBihoreanul.ro!

Retrospectiva săptămânii: Decât să li se taie unora din pensiile speciale, mai bine pierde țara miliarde de euro

Luni Vio către Ghiusi: „Puteți fi mândri că aveți un pianist prezent în Cartea Recordurilor”. „Ai să rămâi surprins, noi nu recunoaștem că-i de-al nostru. Asta pentru că nu cântă după partitura pusă la dispoziție de UDMR. La noi, dacă nu ești cu organizația, ești considerat trădător de neam și țară”. Marți  Ministrul de la Fondurile Europene a spus-o clar: „Țara trece prin niște momente dificile. Să vedem dacă patrioții din politică acceptă să piardă câteva mii de lei din [...]

După medicii șpăgari, alții îți dau senzații tari…

Nu bine s-au stins ecourile medicilor care s-au solidarizat cu colegii lor șpăgari din Suceava, că, iată, Moldova e din nou izbită de un scandal internațional! În Iași, niște medici, că alt termen nu am găsit, au refolosit stimulatoarele cardiace prin prelevarea lor de la morți, iar când nu mai aveau destui mușterii, le dădeau anumite pastile doar ca să îmbolnăvească singuri de inimă. E ca și cum un gropar ar ieși pe stradă să le dea în cap oamenilor ca să aibă de lucru. Sigur, [...]

Retrospectiva săptămânii: Ianoș s-a întristat că nu a fost luat figurant la filmul preotului

Luni Vio către Ghiusi: „Văd că sunteți în stare să sabotați proiectul cu învățământul dual numai pentru că n-au fost cuprinse și niște licee din zona voastră folclorică”. „Păi, noi eram cei mai îndreptățiți să trimitem elevi la școala de meserii. N-ai văzut că niciunul n-a luat bacalaureatul? Așa că sunt numai buni pentru munca fizică”. Marți Ianoș, trist: „A venit un actor american să joace în filmul la care e regizor un popă. Am auzit că aveau nevoie de figuranți, dar nimeni nu [...]

Bihorel: La bufetul lui Rădeanu sunt vopseluri cu toptanu’

Sorin Rădeanu, un cunoscut afacerist din preajmă, s-a trezit cu berăria decorată cu vopsea roșie. Dacă mă întrebați pe mine, nu cred că a fost opera unui interlop, care a vrut să se răzbune că nu a fost servit pe caiet, ci doar o lucrare de artă a renumitului artist stradal Banksy. Nu pot să cred că marii noștri bandiți de Peța se pretează la astfel de rahaturi de răzbunări. Citește mai departe, pe www.eBihoreanul.ro!

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: De ce a fugit din București Junele secretar de stat pesedist?

Luni Vio către Ghiusi: „Am auzit că e gata statuia lui Ladislau. Când aveți de gând s-o inaugurați?”. „Așteptăm să vină șeful cel mare de la Budapesta. Numai că deocamdată stă în casă, nervos din pricină că rușii lui nu se prea descurcă cu războiul”. „Și dacă rușii câștigă o să vină să o dezvelească?”. „Mai mult, după ce-l inaugurează pe Ladislau, îl dărâmă pe Ferdinand”. Marți  Junele secretar de stat pesedist a venit acasă de la București. „Veniți să preluați postul lui [...]

Pe Valentin Ștefan îl recunoști de la o Poștă

Răspunde la numele de Valentin Ștefan și este șeful Poștei Române. După ce că instituția e praf, acum șeful ei s-a apucat să și claxoneze. Omul a explicat că plătește anual 1,3 milioane de lei Oradiei supraimpozit pentru că nu e în stare să renoveze clădirea Poștei, dar că nu prea se îndeamnă să o vândă, din moment ce o astfel de manoperă cu niște clădiri din București a băgat doi miniștri la pârnaie. Citește mai departe, AICI!

Romii din Rontău au încasat-o rău!

Un grup compact de cinci coloniști din Rontău au declanșat un scandal la un fast food din Oradea și au avut parte de un fast knock-out. Ghinionul lor a fost că au dat peste un băiat cu pumnul tare, care le-a stins lumina. Este încă un caz clar de discriminare a minorității rome, pentru că majoritarii trebuie să protejeze această categorie defavorizată. Citește mai departe, AICI!

Retrospectiva săptămânii: Cum a rezolvat vicele de la Județ problema transportului de călători

Luni Vio către Ghiusi: „Sunt peste 11.000 de morminte părăsite care riscă să fie naționalizate”.  „Cred că vor să șteargă toate urmele neamului nostru”. „În plus, văd că vine cartierul spălătorilor de bani peste cimitir”. „Numai așa o să ne trezim la Înviere printre borcanele cu murături din pivnițele blocurilor”. Marți Vicele de la județ a rezolvat cu transportul de călători: „E complicat când te așezi cu neamul lui manivelă la masă. Plus că fiecare primar are transportatorul [...]

Consiliul Naţional al Audiovizualului devine Ministerul Adevărului

La CNA s-au pripăşit destui specialiştii în media care au semnat pactul cu diavolul, adică cu partidele. Mă îndoiesc că există oameni care pot să-şi facă onest meseria după ce au fost propuşi în grasele funcţii de partide. Iar comportamentul jegos s-a văzut când emisiunea "Bună, România!" de la B1 TV, printre puţinele de pe televiziunile naţionale pe care le poţi urmări fără antivomitive, a fost sancţionată cu 10.000 lei amendă. Motivul? Radu Buzăianu şi Răzvan Zamfir au avut tupeul să [...]

Retrospectiva săptămânii: Beni Hill asfaltatorul a dat autostrada… pe spital

Luni Vio către Ghiusi: „La ce prețuri aveți, ați ajuns să veniți să faceți cumpărături la noi”. „E norocul celor două popoare: când aveți voi un tâmpit la conducere, când noi. Și voi cumpărați pe vremea lui Ceașcă Traubi Szóda, Inka și Dunakavics de la noi”. Marți Beni Hill asfaltatorul participă cu o firmă ce nu e pe lista neagră la licitația pentru construcția noului spital. „Eu știam că te ocupi mai mult cu asfaltarea și cu construirea de autostrăzi”. „Au trecut vremurile alea, [...]

Şefi mari cu maşini mici

După zborul la joasă altitudine al şefului de la Judeţ, Ilie Bolojan, care l-a lăsat fără carnet, şi vicele Mircea Mălan a avut o aventură cu maşina de serviciu. A parcat vehiculul, într-o vineri seară, sub un copac. Acel copac a fost întrebat: "Măi, pomule, tu ştii că însuşi vicele de la Judeţ a parcat maşina la umbra ta?". La care copacul a răspuns indolent: "Mi se rupe!". Şi s-a rupt... Citește continuarea pe www.eBihoreanul.ro!

Un primar nebun de legat

Marcel Sas Adăscăliţei este primarul oraşului Marghita, deşi, după cum se comportă, ar trebui să acţioneze la Nucet, mai exact la stabilimentul acela de boli mintale. În cel mai mare dispreţ faţă de cârdăşia politică UDMR-PNL-PSD, numitul primar a cerut reducerea salariilor edililor pe motiv că oraşul nu are bani destui pentru investiţii. Păi, cu aşa atitudine, e clar că nu mai pupă el încă un mandat... Citește continuarea pe www.eBihoreanul.ro!

Cum se ia șpagă la Suceava și cum se ia în Bihor

Vuiește opinia publică după ce s-a descoperit că șefa de la oncologie din Suceava a comis „decât” 64 de fapte de corupție. Nu știu de ce se minunează lumea, pentru că la noi, la Casa de Pensii, cum toți medicii erau implicați în astfel de manopere, se produceau 64 de fapte de corupție nu pe săptămână, ci pe secundă. Iar despre ce a fost la oncologie la noi și la farmaciile care puneau în vânzare medicamente nici nu-i bine de vorbit, că riscam să rămânem fără doctori care să ne oblojească. [...]