Jurnal de Bihorel

Baschetbaliştii şi Dragobetele

Cea mai în formă echipă din Oradea, cea de baschet, a arătat că e talentată şi la poezie. De Dragobete, sărbătoarea iubirii, românii Franklin, Barnette, Nuhanovic, Zupan, Markovic, Barac şi Lucic au făcut poezioare haioase pentru suporteriţele care vin la fiecare meci. Am reuşit să le citesc pe câteva, înainte de a fi trimise destinatarelor. Citez din memorie: „Ţi-am luat un inel, mingea de baschet încape în el”. „Ţi-am trimis buchete de flori, mii şi mii. De acolo pot ieşi mulţi [...]

Noul Senat a fost validat. Curilă, lider suprem

Enervat că nu se mai adună pentru validare, viitorul rector Florian Bodog i-a dat dispoziţie scutierului Sorin Curilă să strângă turma pentru a purcede la fapte. Aşa se face că avem un nou Senat, mult mai luminat. Asta pentru că s-au schimbat becurile arse în sala unde a avut loc şedinţa. Ba mai mult, Senatul este şi mult mai întărit. Găsiţi prin el universitari care au făcut facultatea în prag de andropauză, profesoare plagiatoare de joasă speţă, foşti activişti pe la PCR, adică cu [...]

La 144 de ilegalităţi, două mustrări

Asta este marea realizare a cuibului de nelegiuiţi care populează Inspectoratul Şcolar Bihor. Anul trecut Ministerul Educaţiei constata că 144 de transferuri pentru absolvenţii de clasa a 8-a au fost făcute ilegal. Dar acelaşi bleg Minister a lăsat ca echipa care a măsluit repartizările să fie judecată de colegii lor, alţi mari oameni şi mari caractere. Interesant este că madam Kery Hajnal, inspector general adjunct la instituţia condusă de nefericitul Alin Novac Iuhas - Batistă pe [...]

Lucruri memorabile la Serbările Zăpezii

1. În premieră, din cauza timpului nefavorabil, turiştii au fost nevoiţi să vină cu zăpada de acasă. 2. Din cauza Primăriei Nucet, şoferii au fost nevoiţi să vină şi cu parcarea de acasă. 3. S-a consumat de 50 de ori mai multă pălincă decât ceară pentru schiuri. 4. Cel mai asaltat nu a fost centrul de închiriere a săniuţelor, ci acela de închiriere a halbelor. 5. S-au organizat mai multe concursuri cu premii. Cel mai consistent premiu l-a luat Smiley, care are un gaj de cel [...]

Retrospectiva săptămânii: Barney explică de ce profesorii de la Sorbonica nu au coordonat lucrările puşcăriaşilor

Luni Vio către Ghiusi: „Un politician spunea că principalul contracandidat al lui Bolovan la Primărie e CET-ul”. „Pe mine nu mă miră, este un candidat ajuns la maturitate, care decenii întregi i-a tratat pe cetăţeni cu căldură. Altceva mă miră...”. „Ce?”. „De ce nu-l racolează alte partide? Că CET-ul e mai bun decât candidaţii lor”. Marţi  Rectorul Barney flutura o hârtie de la Minister. „Nu suntem vinovaţi! Cei de la Minister au constatat că profesorii noştri nu au coordonat [...]

Mang îl ameninţă pe Meze. Opriţi măcelul!

Fraţi români, opriţi măcelul! Între şeful PSD, Ioan Mang, şi preşedintele PMP, Daniel Meze, a început războiul. Ceea ce se întâmplă acum în Siria este o bătaie cu perne faţă de războiul nemilos între cei doi corifei ai politicii bihorene. Meze spune că Mang l-a ameninţat, pe motiv că a adus în discuţie plagiatul de care universitarul este acuzat. La cât de dură e campania electorală, nu-i dau lui Meze multe şanse de supravieţuire, mai ales că i-a atacat nemilos pe alţi doi politicieni [...]

Primarul Curtean, Dumnezeul din Popeşti

La Popeşti, Dorin Curtean duce conţăranii la muncă în străinătate şi în timpul liber prestează şi ca primar. Nici nu-i de mirare că între comuna Popeşti şi comuna primitivă diferenţele sunt de nuanţă. De câte ori vrea să-şi arate musculatura, Curtean al nostru opreşte circulaţia maşinilor ce transportă cărbunele pentru CET. Omul, la o altă scară, este copia primarului din Finiş, cel cu sabotarea proiectului Aparegio. Experienţa arată că un astfel de primar poate să-i transforme pe [...]

Felea şi Ionescu se spurcă academic

Dacă valoarea universitarilor ar fi măcar de 0,1% din orgolii, Sorbonica ar fi între primele trei universităţi de pe mapamond. Cei care acum câţiva ani plagiau împreună acum au devenit duşmani ireductibili, alţii care îşi jurau iubire până la moarte acum sunt în stare să se bage la puşcărie. Fostul prorector Ioan Felea l-a terfelit pe liderul de sindicat Gheorghe Ionescu, iar acesta la rândul lui l-a făcut de cacao pe mai vârstnicul său coleg. Văzând puhoiul de argumente, nu-mi rămâne [...]

Anul acesta Balul Vienez s-a ţinut la Oradea

E clar că orădenii au muzica vieneză în sânge dacă au fost în stare să umple ochi sala Teatrului. Nu-i rău că facem baluri după ce 60 de ani poporul ăsta a fost obişnuit doar cu chermze. Devine chiar interesant de văzut dacă Oradea nu ar putea duce financiar o Operă, oricum cred că ar veni mai mulţi spectatori ca la fotbal şi furturile ar fi simţitor mai mici. Balul din acest an a fost mai mult de probă. Fiindcă avea loc pentru prima oară, nu toate lucrurile au mers perfect. Dar asta [...]

Retrospectiva săptămânii: Politicianul armean îşi pregăteşte cărţi, în caz că ajunge la bulău

Lansare de carte a unui excelent prozator, dar controversat politician. Puţ Artezian, talentatul armean, şi-a lansat un nou volum. „Am înţeles că aveţi mari probleme cu Justiţia, noroc că v-au salvat colegii de lampa DNA-ului”. (mai mult…)

Etnobotanicii Iova, mângâiaţi de justiţie

Fraţii Iova au decis că e mai rentabil să fii dealer de etnobotanice decât dascăl, meseria lor de bază. În fond au şi ei dreptatea lor, etnobotanicele, ca şi şcoala, au acelaşi efect: te tâmpesc de cap. După ce generaţii întregi de adolescenţi şi-au prăjit creierul cu prafuri de doi bani, iată că a venit şi dura pedeapsă aplicată de justiţie. Fraţii au luat câte 2 ani şi ceva de pârnaie, chit că omeneşte puteau să execute împreună doi ani. Cum motivarea sentinţei încă nu a venit, vă dau [...]

Pericol la Sorbonica!

Veşti proaste pentru sorbonei, aduse de ministrul Educaţiei. Acesta a declarat că s-ar putea ca universităţile de stat să fie finanţate şi de autorităţile locale. Când e vorba de primit biştari, universitarii de pe Peţa nu au de ce să se îngrijoreze. Problema aparea atunci când Primăria va avea şi pretenţii legate de activitatea universitară. Parcă-l văd pe Bolojan cum bagă o dictatură ca-n restul oraşului. Să-i vezi atunci pe profesorii plagiatori cum vor trebui să facă muncă în [...]

Alinuţa vrea golaveraj cu PSD-ul

Alina Gorghiu, ajunsă în vizită preelectorală la Oradea, le-a cerut liberalilor să-i bată la scor pe duşmanii pesedişti. Totuşi, nu ştiu dacă oamenii lui Bolojan pot face golaveraj cu cei ai lui Mang câtă vreme partida este arbitrată la centru de Sanyi Kiss, care are ecuson UDMR. Ca să poată învinge în alegeri, echipa PNL-ului trebuie să aducă puncte din deplasare, adică de prin judeţ. Iar acolo nu este sigur că pot face minuni din moment ce deţinătorul balonului de aur, golgheterul [...]

PSD-iştii interzic bodogănelile în presă

Liviu Dragnea a fătat o lege împotriva defăimării. Omul are o justificare: la cât de defăimaţi au fost alegătorii săi - morţii din Teleorman - era nevoie de o lege care să le apere onoarea. La semnalul şefului, pesediştii, de la cel cu ţâţa-n gură pân’ la cel cu barba sură, au votat, în comisii la Camera Deputaţilor, pentru legea asta. La fel au făcut, în urmă cu câteva luni, când proiectul era pe masa senatorilor, bihorenii Florian Bodog şi Petru Filip. Dar, să fim cinstiţi, amândoi [...]

Mang: Mega-ofertă de primari PSD-işti la Oradea

Săptămâna aceasta, şeful PSD Bihor a primit numai veşti bune. Întâi a aflat că centrul Xerox mai angajează 40 de oameni, ceea ce va facilita multiplicarea operelor ştiinţifice la Sorbonica. Apoi s-a prins că în funcţia de şef la organizaţia municipală zace un glumeţ, domnul Liviu Sabău Popa. Cel puţin aşa a zis Mang, şi anume că Popa a glumit atunci când a spus că ar sprijini unificarea Oradiei cu Sînmartinul. În fine, cea mai bună veste este că partidul de stânga are o nesecată [...]

Lolek şi Bolek, supăraţi pe BIHOREANUL

Cele două personaje, desprinse parcă din desenele animate ceheşti, Meze şi Vuşcan, s-au supărat pe BIHOREANUL. Asta, fiindcă toate ploile le păreau aranjate... Ezotericul Meze a decis ca Vuşcan să fie reprezentantul lui Băsescu pe pământul Oradiei. Totul mergea şnur, zic ei, până când BIHOREANUL l-a dat de gol pe Vuşcan, iar matelotul a  prins de veste şi l-a aruncat peste bord. Adevărul e că ziariştii au fost implicaţi şi-n accidentul mortal care i se pune în cârcă lui Vuşcan, tot ei [...]
1

Retrospectiva săptămânii: Gospodina de la PSD, mândră că a torpilat acvaparcul

Şedinţă la Consiliul Local pentru demolarea unor imobile lângă acvaparc. Gospodina de la PSD, mândră că a torpilat proiectul: „Pe mine mă doare la năframă dacă le demolează casa sau nu la nişte amărâţi. Dar..." (mai mult…)

Daţi un leu pentru oengeu

Şucăr mare pentru flăcăii abonaţi la banul public pe vremea primarului Filip! Atunci orice ONG, de la iubitorii codobaturii de şarpantă, la organizaţia purtătorilor de bască pe şaua bicicletei, umflau bani de la generoasa Primărie orădeană, numai să nu facă circ. Bolojan, cel cu arici la buzunar, a înţărcat aceste instituţii dintre care unele cu activităţi neclare şi rezultate discutabile. Cei mai afectaţi au fost udemeriştii care avuseseră abilitatea de a umple oraşul cu ONG-uri în care [...]
1

Ce uşurare: Primarul Ţipţer o ia cu suspendare!

Primarul Aleşdului încă de pe vremea statului centralizat dac al lui Burebista, liberalul Zeno Ţipţer a puşcat o condamnare de doi ani cu suspendare pe motiv că, în exerciţiul funcţiunii fiind, a dat nişte contracte unei firme în care şi fiul său era acţionar. Vestea a picat ca un trăsnet în partid, mai ales că liberalii se obişnuiseră să aibă probleme în justiţie doar în zona Beiuşului. Acum domnul primar se poate retrage la pensie pentru că Justiţia îi interzice să mai participe al [...]

Horia Vuşcan, un primar după chipul şi asemănarea şefilor PMP

A vuit oraşul la vestea că Horică Vuşcan Oloiu va candida la Primăria Oradea. În primul rând nu văd care ar fi inconvenientul. Dacă Bolojan, după mintea lui, ar închide toate birturile, Horică e decis să le ţină deschise în trei schimburi. Apoi, în ceea ce priveşte circulaţia autovehiculelor, el sigur ar scoate circulaţia din Piaţa Unirii ca să nu-i deranjeze pe chefliii care ies din Pasajul Vulturul Negru. Pentru cei care se miră că un om cu trecutul său furtunos vrea să conducă [...]
5