Cadouri otrăvite: Salariaţii din Primărie s-ar putea trezi cu salariile reduse

Primele de vacanţă ale salariaţilor Primăriei ar putea consta vara aceasta într-o… reducere de salarii. Echipa de control a Curţii de Conturi care verifică registrele de anul trecut ale municipalităţii are dubii asupra modului în care contabilii Primăriei au calculat reîntregirea în două tranşe a salariilor bugetarilor în două trepte, cu procentul de 8% şi apoi cu 7,4%.

Inspectorii susţin că la stabilirea salariului la care se aplică indexarea, municipalitatea nu trebuia să ia în calcul primele, bonusurile şi alte venituri suplimentare de care beneficiau angajaţii şi, pe cale de consecinţă, aceste sume ar trebui recuperate de la cei care le-au primit!

Ca premiu de consolare, după negocieri cu sindicatul, conducerea Primăriei a acceptat ca începând din aprilie, funcţionarii să primească o zi liberă de ziua lor. Aşa, nici nu mai vin la lucru într-o zi în care oricum nu le stă mintea la muncă, nici nu îi deranjează pe alţii cu vin, prăjituri şi cafele. Şi toată lumea iese, dacă nu în câştig, măcar nu în pierdere…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de vlad | 19 iunie 2014 21:15

    d.le ziarist , cand vorbiti de prime, bonusuri si alte sporuri sper ca nu va referiti la salariatii din primarie care au sub 1000 de lei salariu ? de ce dezinformati opinia publica accentuind durerea acestor oameni carora dintr-o eroare ( daca o fi vreo eroare ) iarasi lise arata lla orizont micorarea veniturilor ? nu stiu cat de bine sunteti platit la acest ziar , dar v-as ura sa ajungeti in situatie similara si in compensare sa aveti liber atat de ziua dvs. cat si a membrilor familiei !