Bolojan, fan Logan

Primarul Ilie Bolojan circulă tot mai rar cu Renault-ul Laguna având celebrul număr de înmatriculare BH-09-XBO. Dar nu pentru că ar dispreţui maşina cu superdotări, banchete din piele şi volan din lemn cumpărată de fostul primar Petru Filip, ci pentru că, dincolo de faptul că e cunoscută, e şi ajunsă la peste 8 ani, iar întreţinerea costă din ce în ce mai mult.

Cum nici nu a fost de acord să se cumpere o altă maşină taman când a decis reducerea de cheltuieli pe la regiile din subordinea municipalităţii, primarul circulă câteodată cu un Logan MCV argintiu, cu numărul BH-08-MLG.

Rămâne de văzut cine va fi supărat de refuzul lui Bolojan de a schimba vechea limuzină de serviciu cu una nouă. Adică cel care se folosea, până acum, de bietul Logan…


*
*