Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj peste sorboneii de la Oradea!

O veste care provoacă fiori la Sorbonica: la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj, unui profesor prins cu plagiatul i s-a desfăcut contractul de muncă. Mai pe şleau, i s-a aplicat metoda: „ai copiat, ai zburat”. Cum o astfel de metodologie ar duce practic la desfiinţarea Universităţii din lipsă de cadre didactice, Liga de Protecţie a Sorboneilor a emis următorul comunicat:

„No-i, profesori universitarii dotori docenţi protestăm ân la contra aceste-i măsuri brutale aplicate la domn prof. de la Cluj, a-l cărui nume ne scapă. Dacă pt. un plagiat omu ie dat afară asta înseamnă moarte la sist. de înv. rom. sup. Domn prof. a copiiat după o lucrare chiar a unei persoane care şia făcut dotoratul la el aşa că nu e furt ci circulaţie de ideei. Şi l-a noi studenţiii din anul doi predau la ce-i din anul ântîi şi nu e nici un fel de plagiat. Vrem ca de acum ânainte lucrările noastre de dotorat să aibe statutu dosarelor de informatorii a-i Securităţii şi să nu poată fi analizate fără aceptul nostru că hoţu neprins negustor cinstit. Menţionăm că reprezentăm 90% din dascăli şi dacă ne bagă afară de l-a servici şomajul v-a creşte ex ponenţial. Trăiască sursele de inspiraţie. Moarte ghilimelelor!”


*
*