Adio, bețivi! Bun venit, drogați!

Vești bune de la Poliția Rutieră. Organele au primit aparate de depistare a conducătorilor auto drogați.

Adevărul e că la cât s-au scumpit băuturile chiar merită să te amețești cu droguri. Cu un plic de 2 lei, devii zombi 24 de ore.

Dacă până acum te chinuiai să sufli în buhai, trusa asta îți plantează sub limbă un timbru sec și aștepți să se coloreze.

Evident că deja polițiștii au întâmpinat greutăți în descoperirea drogaților pentru că există situații pe care tehnica mondială nu le-a prevăzut:

  1. Un șofer a declarat că el de fapt nu a consumat droguri, ci doar se uită frecvent la Antena 3.
  2. Mulți drogați au încercat să dea vina pe alcool, spunând că dacă un erau mangă nu ar fi luat droguri.
  3. Un șofer era atât de amețit că și-a băgat sub limbă alcooltestul.
  4. Mai mulți șoferi au refuzat prelevarea de probe biologice susținând că au o concentrație mare de substanțe halucinogene pentru că tocmai au vizitat grădina botanică.
  5. Ca să scape de pedeapsă, mulți șoferi au prezentat în locul carnetului de șofer pe cel de membru PSD.

*
*