Retrospectiva săptămânii: Megaconstructorul nu înţelege cum e cu închisoarea cu suspendare

Megaconstructorul a încasat 4 ani cu suspendare într-unul din procesele pe care le are. „Tot e bine, că în prima fază ai primit 10 cu executare!”. „Aşa e, dar mi-e teamă că se cam aglomerează condamnările. Apoi nu ştiu cum vine aia cu suspendare… Mă suspendă  de gât?”.

Luni

A venit prima ninsoare. Un deszăpezitor s-a plâns: „Dracu’ se aştepta să ningă de Mikulaş! De obicei atunci înfloresc florile de salcâm”. „N-ai băgat plugurile de zăpadă?”. „De unde pluguri, de unde oameni? Că dotările mele sunt un laptop şi o secretară, ce-i drept, dotată”.

Marţi

Deşi au reprezentanţi în Parlament, pedeliştii au protestat în faţa Prefecturii. Şeful lor a explicat: „Protestăm în stradă pentru că în Parlament nu ne lasă. Cei de la putere zic că facem zgomot şi nu pot dormi în timpul lucrărilor”. „Dar ce, voi eraţi mai buni când eraţi la putere?”. „Eram proşti. Dar când îi vedem pe ăştia ne liniştim”.

Miercuri

Continuă circul cu angiograful. Dacă s-a dovedit că nu e second-hand, acum cică bagă prea multe radiaţii. Inspectorul pus să facă circ a explicat: „Nici măcar o găină sau nişte pălincă nu mi-au dat în vară, când am autorizat angiograful. I-am zis lu netoată-mea, rectific, nepoată-mea ziaristă, să le forţăm mâna, poate pică ceva”.

Joi

Vio către Ghiusi: „Nici n-au apucat neamurile lui Manivelă să ambaleze motoarele, că Plagiatorul a renunţat la acciza pe motorină”. „Mă, da’ proşti sunt… Adică ăia cu limuzine pe motorină n-or să dea bani pentru autostrăzi?”. „Nu te mira, că nu se face control psihiatric la Parlament”.

Vineri

Cu şeful culturii pe municipiu, despre programul de Revelion. „Aduceţi ceva vedete?”. „N-are rost. Toate cântăreţele noastre au succes numai pentru că se uită lumea la ţâţele lor, dar acum e iarnă şi vin înfofolite. Pentru ce să le plătim?”.

Sâmbătă

Megaconstructorul a încasat 4 ani cu suspendare într-unul din procesele pe care le are. „Tot e bine, că în prima fază ai primit 10 cu executare!”. „Aşa e, dar mi-e teamă că se cam aglomerează condamnările. Apoi nu ştiu cum vine aia cu suspendare… Mă suspendă  de gât?”.

Duminică

Plin de spectacole caritabile. Oamenii străzii mănâncă numai de Crăciun?


*
*