10 „schimbări radicale” făcute de managerul spitalului din Beiuș

Şeful spitalului din Beiuş, deja vestitul Claudiu Lupău, se laudă pe unde poate, în speţă pe Facebook, cu 10 „schimbări radicale” pe care le-a făcut de când se află la cârma unităţii spitaliceşti…

Bihorel pune pariu, însă, că în draftul acelei postări, „schimbările radicale” ale menajerului din Binş sunau altfel decât în varianta oficială. Iată cum:

1. Am devenit o echipă unită, ceea ce s-a văzut prin prezența masivă a personalului la cheful de ziua mea.

2. Am obținut de la Primărie promisiunea de lărgire a drumului de Oradea pentru a putea transfera mai repede pacienții la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

3. Am depășit planul la angajări de medici. Medicii au fost angajați exclusiv pe bază de cunoștințe, fiind privilegiate cunoștințele primarului și ale viceprimarului.

4. Am înființat o spălătorie de cadavre la morga spitalului, cu ajutorul neprecupețit al unor organe de presă cu patronaj maghiar.

5. Am demonstrat că medicii pot face gărzi și de la chefuri, pentru că nici acolo nu se doarme.

6. Condiția principală pentru ca un medic să fie angajat este să aibă voce ca să se poată produce și reproduce la chefurile de ziua managerului.

7. Am inventariat persoanele importante din Beiuș care duc lipsă de cohones în vederea luării măsurilor ce se impun.

8. Deși mai sunt trei ani până la alegeri, mi-am făcut programul de viitor primar al municipiului Beiuș, pentru că la noi nu știi niciodată când îl leagă pe primarul în exercițiu.

9. I-am trimis domnului președinte Ilie Bolojan complimentele mele, chit că și el are probleme de cojones, adică sunt prea mari.

10. Când am vorbit de măsuri radicale, m-am referit la radical de ordin 3.


*
*