Retrospectiva săptămânii: Tepe-lepe povestește cum a ajuns să voteze bugetul județului

Luni

Vio către Ghiusi: „Ce expoziție frumoasă de automobile vechi am avut!”. „Păi, la vechituri sunteți experți, că v-ați adus în țară mașini care încă pornesc la manivelă, Euro 1925”. „Eu zic să nu vorbești de mașini, că noi când făceam Dacii voi de-abia erați la cărucioare pentru butelii”.

Marți

Cu Tepe-lepe, despre cum a votat bugetul: „Cred că ai avut nevoie de multă tărie să trădezi partidul”. „Adevăru-i că nu mi-a fost ușor. Seara am băut trei dețuri de pălincă, dimineața pe inima goală încă trei, să pot vota. Și asta n-ar fi nimic, da’ de 30 de ani mă pregătesc pentru votul acesta”.

Miercuri

Ședință la partid, să vadă pe cine pun director la Teatru. Una de la organizația de motostivuitoare s-a propus singură. „Am cupa H la piept, 5 metri de elastic la budigăi, cred că merit să fiu director”. „Pe ce te bazezi?”. „Păi, papagalul de Richard al III-lea poate să facă și tumbe, că lumea tot de mine va râde mai tare când mă va vedea pe scenă”.

Joi

Cel mai mare blogher de pe scara lui, mare ecologist, mi-a explicat cum vine treaba cu tisele din fața Teatrului. „Am văzut că au fost afectate rădăcinile și să știți că rădăcinile, după părerea mea de nespecialist, sunt foarte importante la un copac. Nu-i sigur că după replantare se vor prinde”. „Și dacă se vor prinde?”. „Atunci, ghinion!”.

Vineri

Șefa Agenției de Protecție a Mediului, despre reautorizarea Nutripork. „După cum văd, va trebui să ne adaptăm”. „Cu măști de gaze?”. „Nu. Dacă se aplică cele mai moderne forme de combatere a poluării, vor fi suficiente clemele de rufe”.

Sâmbătă

Succes mare la concursul caritabil de înot. Cea mai de succes campanie a făcut-o un actor care a strâns bani pentru toalete în școlile de la țară. „Cum ți-a venit ideea?”. „Păi, am văzut că țara asta este în budă. Dacă tot suntem acolo, măcar să ne simțim bine și să putem trage apa”.

Duminică

Președintele merge cu bicicleta. Cel de la Camera Deputaților probabil că va merge cu duba.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de miculasgepla | 30 aprilie 2018 17:09

    bine ca de Victoras Cretinel Micula nu ziceti nimic dupa ce a dat iama cu jeepul printre caii din Betfia…