Primăria cea… bleagă: Primăria Oradea închide ochii la funcționarea abuzivă a unei săli de sport din buricul târgului!

Orădenii de pe strada Crinului 13, dar şi vecinii din dreapta şi stânga lor, trăiesc un coşmar continuu din pricina unei săli de culturism amenajate în fundul curţii.

Nu doar din pricina icnetelor şi bubuiturilor, ci şi pentru că vibraţiile provocate de exerciţiile făcute la aparate, cu haltere şi greutăţi, le-au crăpat oamenilor pereţii caselor, iar unora şi tavanele.

Orădenii, plătitori de taxe şi impozite de nivel „0”, adică cele mai babane din oraş, au cerut ajutor Primăriei, rugând-o să intervină, mai ales că proprietarul sălii n-are reclamă, orar ori date de contact afişate, semn că n-ar fi cu toate actele în regulă.

Urmarea? Deşi li s-a transmis că antrenamentele se ţin dimineaţa şi seara, inspectorii au venit în miez de zi, când evident n-au găsit pe nimeni, menţionând în răspunsul trimis ulterior în scris şi că nu prea au ce face.

Asta, deoarece în spaţiu s-ar derula „activitate sportivă şi nu comercială”, motiv pentru care proprietarul n-ar avea nevoie nici măcar de autorizaţie de funcţionare din partea Primăriei.

Ca şi cum ar fi vorba de un club de caritate, ce-şi primeşte abonaţii moca, nu pe bani…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de dorin | 21 mai 2018 19:58

    galagia ce este provocata de trantitul fiarelor la antrenamente precum si alergatul in grup cu vociferari si suieraturi ale respiratiilor , tropotitul pe caldaram deranjeaza in fapt toata strada crinului. sa fie clar – este o activitate comerciala si nu doar ”sportiva”. se cheama cumva evaziune fiscala, tulburarea linistii publice sau cum?