Imuni la control: Regii păcănelelor au fost preveniţi despre controlul poliţiştilor de la Fraude

Afaceriştii din domeniul păcănelelor i-au mărturisit lui Bihorel că s-au prăpădit de râs când, cu aproape o lună în urmă, poliţiştii de la Fraude şi inspectorii de la Direcţia Finanţelor Publice raportau un nou mare succes, adică câteva amenzi date după „o amplă operaţiune de verificare a agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectorul jocurilor de noroc cu aparate slot-machine”, după cum scria în comunicatele trimise presei. Motivul? În realitate, oamenii legii s-au ales doar cu plevuşcă, în timp ce „regii păcănelelor” au scăpat neatinşi.

Ca dovadă, unul dintre ei a fost atât de bine protejat informativ încât cu o zi înainte de declanşarea controlului şi-a încărcat în camioane aparatele pe care le ţinea în diverse localuri „la negru”, fără licenţe de la Ministerul Finanţelor, şi pentru care bineînţeles că nu plătea nici impozite, şi le-a dus într-o destinaţie necunoscută până la finalizarea „amplei operaţiuni”.

După care, la fel de firesc, le-a instalat la loc, că doar banul trebuie să circule!


*
*