Zece metode prin care am putea să-i convingem pe olandezi că merităm în Schengen

1. Dacă ne apucăm serios să cultivăm cannabis, traficanții lor dau faliment instant.

2. Trei batalioane de romi trimiși în Olanda îi lasă pe bicicliști simpli pietoni. Asta cu condiția ca bicicletele să fie din fer.

3. Îl punem pe Radu Mazăre la conducerea portului Constanța.

4. Dacă aducem toate prostituatele acasă, Red Light District din Amsterdam dă faliment.

5. Anulăm licitația prin care olandezii construiau vapoare și o dăm rușilor, că ăia sigur acceptă să ne bage în URSS.

6. Se interzice importul de flori pe o perioadă de 150 de ani. Melodia „Lalele” va fi interzisă de la difuzare.

7. Ca să ne batem joc de ei și la fotbal, din portocale vom face pălincă.

8. Borfașii noștri au făcut focul cu picturi de Van Gogh. Cu criza asta energetică, s-ar putea să se trezească că ne încălzim și cu niște „Rembranzi”.

9. Dacă se mai pun rău cu românii, cei din Țările de Jos s-ar putea să ajungă foarte jos.

10. Dacă ABA Crișuri le administrează barajele cum știu ei mai bine, în doi ani Luxemburgul va avea port la Marea Nordului.


*
*