Zece efecte ale acţiunii „radare pe şosele”

1. La campanie au participat 1.500 de polițiști și 500 de profesori de română. Aceştia din urmă au scris procesele verbale.

2. PSD, prin domnul Ioan Mang, a anunțat că acest control a fost trecut în programul de guvernare.

3. Primarul Boloajn cere ca lupta împotriva vitezei să se facă zilnic, pentru că banii din amenzi intră la bugetul local. Și el, oricum, a mai avut carnetul suspendat.

4. Pistolul radar este conceput în așa fel încât, la o viteză de peste 150 de km/h, nu doar să te fotografieze, dar să te și împuște.

5. Fotbalistul Gabi Tamaș a declarat că degeaba ai 250 de km/h, dacă nu ai și o alcoolemie de 4 la mie.

6. Șoferii care au reușit să prindă 25 km/h pe drumul Oradea-Beiuș au primit un premiu din partea CNAIR.

7. Jandarmeria a declarat că, pe lângă amenzi, i-ar fi și bătut pe șoferi.

8. Antena 3 a prezentat o victimă a lui Augustin Lazăr. Torționarul a trecut cu viteză pe lângă victimă și aceasta s-a îmbolnăvit de otită.

9. Deși campania a fost făcută la nivel național, în Ardeal nu au fost evenimente, pentru că lumea merge mai încet.

10. Pásztor Sándor a spus că nu-l interesează radarele. El circulă cu avioanele.


*
*