Arhivele etichetei: spaga

Senzaţional! Am descoperit un controlor OTL care nu ia şpagă

După cum aţi aflat deja, 8 din cei 23 de controlori OTL au fost priponiţi pe motiv că iau şpagă de la călătorii prinşi fără bilet. Eu cred că asta e o veste bună pentru că, iată, totuşi, există şi oameni cinstiţi. Sau poate numai neprinşi încă. Cert este că am găsit un controlor care nu ia şpagă. Şi asta pentru că în perioada organizării flagrantelor omul a fost în concediu. Cum problemele cu controlorii sunt vechi şi dureroase, eu aş propune câteva măsuri, ca lucrurile să intre în [...]
2

Nebănuite căile Domnului: Un popă recidivist a şpăguit procurorii să-l ierte că a fost beat la volan

Avem un preot pe nume Anton Mercsak. Cum procedăm? Acum doi ani, sutanistul a lovit o fată cu maşina, după care a fugit de la locul accidentului. Dânsul e preot catolic, deci celib, şi probabil s-o fi speriat că i-a ieşit Satana-n cale (nicio legătură cu selecţionerul Victor Piţurcă). Dar explică tu asta poliţiştilor (huoo, ateilor!), procurorilor (alţii care se-nchină la frapieră) sau judecătorilor (şi ei cu o frică de Dumnezeu, ceva de speriat). Drept urmare, omul a încasat doi ani [...]

Inculpat sau vătămat?

Vă mai amintiţi de Cornel Matei, alias Rizo, mega-escrocul din Budureasa, celebrul intermediar al şpăgii de 150.000 de mărci germane care l-a băgat după gratii pe ex-judecătorul Mihai Viorel la începutul anilor 2000? BIHOREANUL a scris despre el ultima oară anul trecut, când a fost pus sub învinuire pentru complicitate la înşelăciune după ce şi-a tras un BMW X5 de la doi conaţionali căpşunari în Spania, care i-au emis o factură ”naşpa”, iar apoi au declarat maşina furată pentru a încasa [...]