Arhivele etichetei: sanda mercea

Sanda este șefă iar

S-a făcut dreptate. Fosta directoare de la APM Bihor, suspendată pentru că instituţia a făcut afaceri cu firma soțului, a fost repusă de Instanță în vechiul post. Adevărul este că la cât de mult fură bugetarii prin capitală, fapta nefericitei Sanda pare chiar un act de caritate. Mai grav este însă că vor trebui înnodate relațiile cu subalternii, pentru că o parte din aceștia s-au plâns că atât timp cât a fost șefă, nu au putut-o privi în ochi. Cred și eu, la ce decolteu are!

Victimă a statului paralel, salvată de justiție

Sanda Mercea, fosta șefă de la APM, după ce a fost condamnată în primă instanță pentru fals în declarații și conflict de interese, a fost achitată. Dar nu de un grup de comando ucrainean, ci de Curtea de Apel. Se demonstrează încă o dată că statul paralel e perpendicular pe lege. Doamna Mercea a fost acuzată de conflict de interese pentru că instituția la care lucra a cumpărat marfă de la o firmă a  soțului. Bine că nu a fost acuzată de abuz în serviciu, că la cum arată Codul Penal [...]

Sanda cea risipitoare: Pusă sub inculpare pentru conflict de interese şi fals în declaraţii, fosta şefă a APM Bihor a mai fost protagonistă în două dosare

Fosta şefă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, PSD-ista Sanda Mercea, debarcată din funcţie în septembrie 2016, când procurorii au aflat că avea firme ţinute ascunse şi şi-a hărţuit o subalternă, motiv pentru care au pus-o sub inculpare pentru fals în declaraţii, conflict de interese şi purtare abuzivă, nu este nicidecum o neobişnuită a sălilor de judecată. Tot la Judecătoria Oradea, Mercea a fost protagonista a două dosare în care Banca Transilvania a cerut executarea ei silită [...]

Retrospectiva săptămânii: Fosta şefă de la APM ar putea să-şi deschidă un salon de epilare

Nora fostului consilier pesedist, nedumerită că a fost dată afară de la APM. „Păi nu câștigă tata socru alegerile?! Să vezi cum umplem iarăşi posturile din deconcentrate! Că dacă ar fi după fraierii ăștia de tehnocrați, nici să furi nu mai ai voie în țara asta”. (mai mult…)

Senzaţional! APM Bihor munceşte. După duhoare, ne fereşte de radiaţii

Combinatul porcesc din Ioşia e prea departe pentru nasurile fine ale celor de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Aşa că orădenii pot dormi liniştiţi în duhoare. În schimb să vedeţi de ce-i freacă grija pe slujbaşii lu’ doamna directoare Sanda Mercea. Ne cheamă pe toţi, cu mic cu mare, la o dezbatere publică cu privire la dezvoltarea Centralei atomo-electrice de la Paks, Ungaria. Adevărul este că ar fi o adevărată tragedie ca radiaţiile de la Paks să ajungă la noi. Prima consecinţă a [...]

Obiceiuri de Paşti: mieii vor fi tăiaţi doar cu acordul Agenţiei de Protecţie a Mediului

Gata! Nu mai face fiecare după capul lui. Dacă nu poţi tăia un arbust fără acordul Agenţiei de Protecţie a Mediului, cu atât mai mult nu ai dreptul să tai miei fără aprobarea acesteia. Prin urmare, orice creştin care ţine la tradiţii va merge în Piaţa Ioşia cu acordul de mediu în mână. Mai mult decât atât, va trebui să prezinte henteşului şi studiul de impact. Impact asupra ciobanului care riscă să rămână fără mioare, ceea ce-i poate schimba în rău comportamentul. În plus, de acum [...]

Adio, Dăescu! Fostul şef al APM Bihor a părăsit definitiv instituţia

La începutul lunii aprilie, fostul şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, Ovidiu Dăescu, a părăsit definitiv instituţia. După ce anul trecut a fost debarcat de la şefia Gărzii Naţionale de Mediu şi a fost repus şef la APM Bihor, Dăescu n-a mai lucrat nici măcar o singură zi, intrând într-un brusc şi prelung concediu medical. Acum, însă, printr-o decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale, Elena Mehedinţu, lui Dăescu i s-a desfăcut contractul de muncă, odată cu cele ale tuturor [...]