Arhivele etichetei: oradea

Trenule, mașină mică

Senzațional! Dacă CFR-ul, o firmă miliardară, în minute de întârziere, nu mai face față cerințelor călătorilor, iată că vin privații să le mai spele obrazul. Uite așa vom avea și noi ocazia să vedem garnituri cu care occidentalii călătoreau pe la mijlocul secolului XX, nu ca trenurile noastre, pe care dacă le-ar vedea Regele Carol I, le-ar da urgent la casat. Cu ce se deosebesc garniturile de lux față de cele de stat este de domeniul evidenței. 1. Trenurile de lux au priză pentru [...]

Palmierul de la bloc: Locatarii unui imobil din Oradea și-au pus un palmier-kitsch în grădină

Orădenii au imaginaţie, dovadă şi spaţiul verde de la capătul Bulevardului Dacia, dinspre Calea Borşului, în faţa blocului din dreptul staţiei de tramvai. Locatarii imobilului şi-au amenajat o mică grădină de flori între care au plasat şi câteva decoraţiuni, toate din anvelope reciclate, fapt pentru care Bihorel îi felicită. Şi pentru lebădă, şi pentru fântâna colorată plină cu flori, mai puţin însă pentru palmier, mult prea chicios, cu „cauciucele” pe post de frunze înfipte într-o [...]

Unul din asasinii lui Dragnea, originar din Oradea

Am reușit să dăm de urma unuia dintre cei patru străini năimiți să-l lichideze pe geniul sud-carpaților, Liviu Dragnea. Îi vom da numai inițialele, I.R. (Ițic Rubinstein). Părinții lui au plecat din Oradea când a avut 7 ani, dar el a învățat limba română de la bunicii săi: Moricz și Erji. I.R.: Am fost tocmiți de un multimiliardar american, nu am să-i dau decât inițialele, G.S. (Gyuri Soros), să-l lichidăm pe șeful PSD. Pentru asta am mers în București la hotel Athenee Palace. Am [...]

Primăria primește diasporeni cu lăutari, nu cu jăndari

Dacă România ar fi condusă de oameni înțelepți, s-ar zbate să-i aducă pe diasporeni acasă pentru că aceștia sunt învățați cu munca, au deprins obiceiurile occidentalilor și nici prin cap nu le trece să facă parte din tagma asistaților. Primăria Oradea, prin persoana city managerului Dacian Palladi, le-a urat bun venit celor 25 de cetățeni din diaspora prezenți la manifestarea RePatriot. E interesant cum cei plecați mai au curajul să vină în România, ba chiar și în Oradea. Să nu uităm [...]

Parcarea interzisă! Primăria a început să ridice maşinile parcate pe strada Principatelor Unite

N-ai o pilă? N-aştepta milă! Municipalitatea a montat miercurea trecută indicatoare de interzicere a parcării pe strada Principatelor Unite, de la intersecţia cu Tudor Vladimirescu către viitorul pod al Centernarului. Oficial, reprezentanţii Primăriei au luat decizia la cererea constructorilor podului, care se plâng că nu pot ajunge cu camioanele la şantier. Neoficial, măsura a fost aplicată ca să-i descurajeze chiar pe angajaţii municipalităţii să-şi lase maşinile pe marginea drumului, [...]

Cioloș a făcut Mișcare pentru România, până la Oradea

Dacian Cioloș, acest animal ciudat care s-a rătăcit în politică, a venit la Oradea cu gândul să facă și aici o platformă. I-a lipsit betonul, în schimb l-a adus cu el pe fostul ministru Dragoș Pâslaru, precum şi pe o avocată idealistă care s-a repatriat din Belgia. Din start, discursul lui Cioloș nu are nicio șansă să prindă la electorat pentru că este de prea bun-simț. Nicio șmecherie, o sudalmă, o minciună, o bazaconie. Păi, aşa să meargă să candideze în Europa civilizată, nu în [...]

Cu buda-n stradă: Și-a aruncat WC-ul, cu capac cu tot, pe o stradă circulată din Oradea!

Cam degeaba se înnoieşte faţa Oradiei, dacă unii orăşeni rămân tot nişte peizani. Din această categorie, a celor care par să nu dea doi bani pe civilizaţia urbană ori pe mândria de a fi orădean, face parte şi un anonim care i-a consternat joia trecută pe locatarii blocurilor din Parcul Traian, în vecinătatea restaurantului Crinul Alb. Dimineaţa, pe la ora 8.00, unul dintre aceştia a avut surpriza să vadă abandonat în stradă nici mai mult, nici mai puţin decât un vas de WC, cu colac şi [...]

Criză la Kaufland: Cum a ajuns să rămână Grill-ul hipermarketului fără muștar

Or fi nemţi boşii firmei, dar la noi Kaudland tot treabă românească face. După ce şi-au obişnuit o grămadă de clienţi cu preparatele de la Grill, inclusiv cu porţia de 4 mititei cu muştar la 5 lei, angajaţii magazinului din Ioşia dau cu mucii în fasole original, se plâng „dependenţii” care joia trecută au comandat „doza” zilnică, dar în loc de muştar au primit... ketchup. Una dintre vânzătoare i-a lămurit că muştarul se terminase cu o zi înainte, aşa că muşteriii au vrut să afle de ce [...]

Crâşmăriţă, crâşmăriţă… Zeița Athena promovează o pizzerie din Oradea

Reclama e sufletul comerţului şi pentru proprietarii unei pizzerii de pe strada Corneliu Coposu care îşi promovează produsul cel mai cel - „Plăcinta crâşmăriţei” - pe un panou proptit taman lângă un kitch din ipsos înfăţişând-o pe zeiţa Athena. Bihorel nu ştie dacă statueta voia de fapt să atragă atenţia spre magazinul de bijuterii din vecini, aflat la câţiva metri distanţă, dacă o reprezintă totuşi pe crâşmăriţa din pizzerie sau o fi doar muza acesteia, dar, fiind uşor plinuţă, n-ar fi [...]
1

Plimbări la căldură: Tramvaiele cumpărate de OTL din Germania nu au aer condiționat

Călătorii OTL sunt la mila vremii, fiindcă nici unul dintre cele 30 de tramvaie Tatra KT4 second-hand cumpărate din Berlin nu este dotat cu sisteme de condiționare a aerului. Zece garnituri deja circulă pe trasee, celelalte 20 urmând să fie și ele pregătite și introduse în circuit. Când căldura e mare, călătorii se plâng că îi trec transpirațiile, iar geamurile, care nu se pot deschide complet, fiind doar rabatabile, nu îi ajută cu mare lucru. Șefii societății de transport spun că [...]

Oaze de verdeaţă: Drumul care duce la Peştera Urşilor a început să… înverzească (FOTO)

Marţea trecută, exact în ziua în care preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, se lăuda că a început un program de reparaţii şi întreţinere a drumurilor judeţene, în cadrul căruia vor fi aşternute covoare asfaltice de 50 de kilometri, pe internet au făcut furori imagini care arată starea jalnică a DJ 252, cel ce duce din DN 76 Oradea - Deva către renumita Peşteră a Urşilor din Chişcău. Pozele surprind adevărate „oaze de verdeaţă”, adică gropoaie în care vegetaţia răzbeşte prin [...]

Refuz la vacanţă: de ce au refuzat o parte din angajații Primăriei Oradea primele de vacanță

Primarul Ilie Bolojan a început să se înmoaie. După ce săptămâna trecută a cedat insistenţelor comercianţilor de pe Corso, acceptând scurtarea programului prelungit de funcţionare pe timp de vară, de la ora 21 la 19, săptămâna aceasta va face o concesie şi angajaţilor din subordine: în prima parte a lunii iulie, Primăria le va împărţi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei. Lista beneficiarilor este încă în lucru, dar o parte din funcţionari susţin că vor refuza voucherele pentru că [...]

Nu hrăniți politicienii și porumbeii!

Se spune că asemănarea între porumbei și politicieni este că atunci când sunt jos îți mănâncă din palmă, iar când ajung sus se cacă pe noi. Primarul Ilie Bolojan nu se dezminte și vrea să reglementeze și spațiul aerian al municipiului. În sine ideea nu este nouă, are logica ei și e aplicată în multe locuri. Foarte multe orașe se apără de porumbei montând plase împotriva lor pe monumentele mai importante. În Veneția la fiecare local ești atenționat să nu hrănești zburătoarele. Găinațul [...]

Gata, fără porcării la Oradea!

O veste bună pentru nasurile simandicoase ale orădenilor. Primăria a căzut la un acord cu patronul Nutripork, pe principiul: decât un război drept, mai bine o pace strâmbă. Așa cum era de așteptat, la ce hal de legi avem, practic e imposibil să te poți lupta cu ciurda de birocrați de pe la APM, Zgarda de Remediu, Ministerul Mediului și al Agriculturii. Inspectorii sunt în stare să te îngroape în hârtii prin care să-ți demonstreze că nimic nu miroase mai suav decât dejecția suinelor și că [...]

Amendă VIP: Vitezomanul prins cu 135 km/h pe Calea Aradului este… şoferul lui Micula

Poliţiştii rutierişti au prins joia trecută, pe Calea Aradului, un orădean care gonea la volanul unui BMW cu 135 kilometri pe oră, transmiţând această reuşită şi printr-un comunicat de presă. Ceea ce, însă, nu au spus poliţiştii, dar a aflat Bihorel, e că vitezomanul era şoferul milionarului Viorel Micula, care se afla în maşină, grăbit să ajungă la Aeroport. Dacă o fi ajuns la timp nu se ştie, cert e însă că va trebui să-şi găsească un alt şofer, cel puţin pentru următoarele trei [...]

Rumegători de Oradea: Zona centrală a orașului este pavată cu gumele de mestecat ale needucaților

Milioane de euro s-au cheltuit pentru reabilitarea Pieţei Unirii, a Pasajului Vulturul Negru şi a străzii Vasile Alecsandri, dar asta nu pare să-i fi impresionat pe fiţoşii care populează terasele din zonă şi care, la plecare, îşi lasă ADN-ul pe caldarâm. Aproape că nu există metru pătrat de piatră, mai ales în jurul teraselor, care să nu fie „îmbulinat” cu zeci de gume de mestecat, foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de îndepărtat. Poliţiştii locali par să fi dat în orbul găinilor, [...]

Avioanele de la Cluj îl bântuie pe Pásztor

Uneori e chiar de rahat să fii președinte al Consiliului Județean Bihor. Cel mai mare dușman al domnului Pásztor nu este Bolojan sau echipa de consilieri județeni liberali, ci o companie aviatică obraznică din Irlanda, pe numele ei Ryanair. I-am cerut domnului președinte contractul, să vedem și noi, poporul, clauzele care le-au permis irlandezilor să ne trimită de la aerogară la autogară. „elnök-ul” a  recunoscut că nici el nu a citit contractul, așa că nu vede de ce l-am citi noi. Și [...]

Orădenii umblă cu cioara vopsită

Frumos eveniment ne așteaptă sâmbătă. Cei dornici de alergat prin praf colorat nu au decât să participe la The Color Run. Tone de praf colorat, care nu pătează hainele, se vor prăvăli peste cei dornici de mișcare. Oricum e mai bine să fugi sâmbătă la Oradea și să te umpli de praf roz decât să mergi duminică la București și să te faci de cacao. După cum se vede, nu avem niciun weekend în care să nu fie vreun eveniment interesant, semn că orădenii sunt din ce în ce mai dispuși să [...]

Opt efecte ale modificării orarului la magazinele de pe Centru

1. Toate magazinele de pe Corso vor fi obligate de la 1 iunie să aibă programul cel puțin până la ora 21. Așa că multe vor deschide la ora 20. 2. Cei mai bătrâni știu că asta este metoda Nicu Ceaușescu. După ce a fost dat afară de la un bar, s-a jurat că atunci când ajunge președinte îi bagă pe chelneri în trei schimburi. 3. Va crește exponențial vânzarea pe timp de seară a șireturilor de pantofi și a perdelelor. 4. Structura electorală a comercianților de pe Centru a virat violent [...]
1