Arhivele etichetei: fara penali

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Șeful PSD-ului vorbește mai bine ungurește decât românește

Luni Vio către Ghiusi: „Am înțeles că cei de peste graniță nu vor o alianță cu orașul nostru”. „Dacă mă uit în istoria comună, avem secole de alianțe, consfințite cu ghioaga, flinta, halebarda și pușca. Mai bine dușmani pe timp de pace decât aliați pe timp de război”. Marți  De când i se spune Ianoș, șeful Pesedeului a început să vorbească mai bine ungurește decât românește, în semn de respect față de șeful de la Consiliul Județean. „A venit prima ministru la noi și io [...]

Semnătură înmuiată: Primarul PSD din Nucet are reacţii la campania „Fără penali în funcţii publice”

Primarii PSD din Bihor au început şi ei, la fel ca tovarăşii din alte judeţe, să pună beţe în roate iniţiativei „Fără penali în funcţii publice”, care ţinteşte modificarea Constituţiei aşa încât să scrie clar că politicienii condamnaţi pentru corupţie nu vor mai putea fi aleşi. Săptămâna trecută, după ce voluntarii Asociaţiei Oradea Civică, care au contribuit toată vara la strângerea semnăturilor în Bihor, au mers să depună tabelele, spre verificare, la primăriile de dincolo de Beiuş, o [...]

Jăndarii, brațul înarmat al partidului

Un tânăr merge la un meci de baschet. Își ia bilet, dar e bruscat de jăndari pe motiv că are un tricou pe care scrie: „fără penali în funcții publice”. De aici tragem două concluzii: unii jandarmi știu să citească şi nu toți înțeleg exact despre ce e vorba. Legea spune că nu se poate merge la manifestări sportive sau culturale cu tricouri ce au mesaje obscene. Dar dacă stau bine să mă gândesc ce o fi fost în mintea organului cu pulanul, acesta a avut dreptate. El, când a citit, sau [...]

Cum adică: fără penali în funcții publice?

Auzi, tupeu la cei din Oradea Civică! Umblă ei și USR-iștii cu liste din poartă-n poartă pentru o inițiativă prin care să scoată penalii din funcțiile publice... Culmea tupeului și a provocării, au mers la ședința Consiliului Județean, mirosind ei că acolo densitatea de borfași e mai mare decât în restul teritoriului. Vicele Ianoș Mang a făcut ceea ce trebuia să facă orice pesedist de frunte: a părăsit incinta fără să semneze. De altfel, distinsul politician și notoriul om de știință [...]