Arhivele etichetei: faliment

La Sorbonica, după falimentul în cercetare urmează și cel financiar

Cu marile descoperiri științifice la Sorbonica ne-am lămurit. După câte știu eu, cele mai mari descoperiri în domeniul științific au fost câteva cazuri grosolane de plagiat, mușamalizate în cel mai balcanic mod cu putință. În rest, Universitatea și-a conservat rolul pentru care a fost creată, acela de a plăti salarii grase ștabilor de acolo care conduc mediul academic. Acum e clar pentru toată lumea, pentru că cifrele au ieșit la iveală, că în doar câțiva ani fondul de salarii s-a [...]

La FC Bihor, dacă-i faliment, urcăm în clasament

Fotbaliştii de la FC Bihor, cu cât sunt mai săraci, cu atât obţin rezultate mai bune. La limită, când vor fi în pragul inaniţiei, parcă-i văd că iau Liga Campionilor. Bine zicea cineva că marile perfrmanţe se obţin dacă faci foame. Reţea asta câştigătoare poartă marca Primăriei Oradea, Consiliului Judeţean şi papagalilor de investitori care se pare că n-au mai mulţi bani în teşcherea decât jucătorii neplătiţi de astă iarnă. Nu m-ar mira ca, în curând, Primăria să interzică accesul [...]

Să vină americanii! Fanii echipei locale de fotbal promovează mesajul „Salvaţi FC Bihor!” în New York

Abandonat de autorităţi, FC Bihor îşi caută susţinători, mai nou, peste Ocean. Săptămâna trecută, pe pagina oficială de Facebook a clubului a fost publicată o fotografie făcută pe Podul Brooklyn din New York, unde un fan a lipit un sticker cu mesajul „Salvaţi FC Bihor!” sub un altul inscripţionat „Uniţi sub tricolor”, denumirea unui grup de suporteri care şi-a propus să promoveze echipa naţională de fotbal a României. Cum clubul bihorean riscă să-şi piardă aproape toţi jucătorii şi [...]

După ce şi Consiliul Judeţean a zis „pas”, singurul sponsor al lui FC Bihor este Dumnezeu

FC Bihor a reuşit o mare performanţă. Deşi e pe ultimul loc în liga a II-a, nu a retrogradat pentru că au fost alţi fraieri care au părăsit campionatul de bunăvoie. Asta vine ca o compensaţie a faptului că, deşi în urmă cu câţiva ani echipa a reuşit să promoveze în divizia A, mafioţii de la FRF au împiedicat-o să joace în prima ligă. Acum numai Dumnezeu - după cum zice prezidentul Cornel Popa - şi judecătorii au făcut ca falimentul să nu fie declarat, după ce judecarea acestuia a fost [...]

Câte-un PIC, PIC, PIC, până n-o mai rămânea nimic

Am trăit să o văd şi pe asta. După ce timp de 25 de ani ne-am chinuit să tăiem fabricile, spre desfătarea romilor, pentru a face mall-uri, supermarketuri şi hipermarketuri, începe să apară fenomenul invers. Cum deja numărul mall-urilor şi hipermarketurilor începe să depăşească sensibil numărul orădenilor, şi în condiţiile în care salariul le permite concetăţenilor să iasă la cumpărături ca la expoziţie, complexul PIC va fi transformat în fabrică de componente auto. Este clar că foamea [...]

La FC Bihor vor juca doar UTC-iştii

Echipa noastră de fotbal merge aşa de bine că antrenorii şi conducătorii de club îşi rup hainele să ajungă în anturajul ei. La cum stă FC Bihor, atât în clasament, cât şi financiar, cred că dorinţa unora de a fi preşedinţi de club sau antrenori are un cu totul alt substrat. Vor, probabil, să intre în istorie, odată cu clubul, ca ultimii preşedinţi şi antrenori. Ţinând cont că jucătorii şi staff-ul nu au mai fost plătiţi de luni bune, soluţia este ca toţi angajaţii să fie declaraţi [...]

Fiscul şi ruşii: Cine cere falimentul CET şi pentru ce sume

Electrocentrale va afla până la sfârşitul lunii dacă intră sau nu în faliment. La înfăţişarea de săptămâna trecută a procesului în care trebuie să pronunţe un verdict în acest sens, instanţa a fixat termen de pronunţare pentru 23 aprilie. Judecătorii nu sunt încă convinşi în ce parte să încline balanţa. Dacă marea majoritate a creditorilor au acceptat planul de reorganizare a companiei, asumându-şi anumite pierderi, controlate, există însă şi excepţii. Reprezentanţii ANAF cer [...]

​Firma Leonardo le dă papucii creditorilor

Patronul celebrelor magazine Leonardo, Florin Panea, i-a încălţat pe creditori. Dar întâi a pus o talpă plăţilor către stat, prin intrarea în insolvenţă. Insolvenţa este o acoperire perfectă pentru ţeparii care colcăie în nocivul mediu de afaceri românesc, iar Bihorul stă ţeapăn la acest capitol, pe locul doi în ţară, după Bucureşti. Conform legii, Leonardo s-a reorganizat judiciar atât de bine că în timpul scurs a reuşit să-şi  găsească alte debuşee. Acum, până şi cei de la Casa de [...]

În Bihor toate firmele-s foarte solide: Sunt în insolvenţă, da’ nu se dizolvă

Dacă suntem pe ultimele locuri la salariul mediu pe economie, noi, bihorenii, stăm bine cu cazurile de insolvenţă. Decât să rămână oamenii noştri de afaceri cu firme răpciugoase, pline de datorii şi probleme, mai bine îşi bagă sereleurile în insolvenţă şi, ca atare, problemele trec pe capul celor care le-au dat bani. Că aşa e şi în viaţă, nu pe tine te doare capul dacă ai datorii ci pe cei care te-au împrumutat. Cel mai mult în toată povestea asta înseamnă puterea exemplului personal. [...]

Vânzătorul de terenuri Adrian Mihuţ a intrat în faliment ca persoană fizică

Dacă premierul Victor Ponta poate sprijini proiectul Roşia Montană ca şef al Guvernului dar ca deputat poate să-l trântească, de ce nu s-ar dedubla şi alţi cetăţeni? Domnul Adrian Mihuţ, cel care a înfiinţat practic cartierul Grigorescu, a decis să-şi declare falimentul personal. Lumera e uimită, pentru că acesta este primul caz înregistrat la Tribunal în judeţul nostru. Mie nu mi se pare nimic deosebit. Avem deja falimentul total al clasei politice, numai că politicienii nu au [...]

Mulţumită firmelor ţepare de turism, orădenii îşi prelungesc vacanţele în neştire

Ce poate fi mai minunat decât să stai o lună-două în vacanţă? Şi asta, cu toate că ţi-ai planificat doar o excursie de câteva zile. Ei bine, mulţumită firmei Avenara Tours, care a tras brusc obloanele, 35 de turişti orădeni au rămas să se bucure în continuare de soarele Greciei. Boşii şi boaşele lor de la Avenara au încasat bani de la fraieri până în ultima zi, după care şi-au pus palma-n frunte şi s-au declarat falimentari. Până ca păgubiţii să se înscrie la masa credală, trebuie să [...]

Bolojan a decis să-i concedieze pe angajaţii care CET-uiesc în timpul orelor de program

La aflarea veştii că e în faliment, CET-ul a răspuns imperturbabil: „Mi se rupe!”. Zis şi făcut. Electrocentrale se rupe în două aripi falimentare, pornind de la principiul că o treabă mare făcută pe jumătate este o treabă ceva mai mică. Mărul putred şi plin de găuri, adică Centrala, va avea misiunea de a intra în insolvenţă, ocazie cu care kaghebistul care a pus sechestru pe conturile CET-ului se va bronza la greu pentru că va rămâne cu ochii în soare. La cum evoluează costul [...]