Arhivele etichetei: apm cluj

Primiţi cu porcii? A revenit şi duhoarea care chinuie orădenii din Ioşia şi Rogerius

Vestea bună e că s-a întors vremea însorită, vestea proastă e că odată cu ea a revenit şi duhoarea care chinuie orădenii din Ioşia şi Rogerius. Miercurea trecută, când oficialii Companiei de Apă Oradea duceau un grup de jurnalişti într-o vizită de documentare la Staţia de Epurare a oraşului, pe Calea Borşului duhnea insuportabil. În condiţiile în care anii trecuţi a fost suspectată ca sursă a poluării inclusiv staţia de epurare, directorul CAO, Ovidiu Gavra, a profitat de ocazie pentru a [...]

Maeştrii rahatului: Cum împute ferma Nutripork oraşul

Se acordă fermei Nutripork din Ioşia, care de ani de zile împute oraşul fără ca cineva să o poată opri. Săptămâna trecută, duhoarea a răbufnit şi mai tare ca de obicei, astfel că în toată zona de vest a oraşului nu mai aveai unde să te ascunzi ca să scapi, iar Bihorel, mergând pe urmele mirosului, a descoperit motivul. Pe lângă că paiele cu care sunt acoperite batalurile cu dejecţiile de la porci nu sunt suficiente pentru oprirea mirosurilor, muncitorii pot - cu voie de la Agenţia [...]