Studenţii nu vor bani, nu vor valută, vor doar 6%. Alcoolemie?

Dacă ar fi după mine, tot învăţământul superior s-ar reduce la Facultatea de Agronomie. Asta pentru că Educaţia a ajuns la pământ. Nu mă miră protestele studenţilor, ci faptul că au aşteptat 23 de ani până să iasă în stradă, unde de altfel vor şi rămâne după terminarea studiilor, dacă n-au minte să plece afară.

Doar că ţelul propus de studenţi nu e tocmai potrivit. La ce le foloseşte lor că se alocă 6% din PIB Educaţiei? Marea problemă este ce se face cu aceşti bani şi noi cam ştim pe unde se scurg sume importante.

Povestea asta îmi aduce aminte de propaganda folosită de domnul vice de la Consiliul Judeţean Sanyi Kiss în campania electorală. Omul spunea că sub mandatul lui s-au adus cei mai mulţi bani în Bihor. Exact, numai că în judeţ nu s-a văzut nimic, în schimb clienţii săi politici au prosperat peste măsură.

Studenţii ar trebui să ceară punctual câteva avantaje care să le facă traiul, dacă nu mai bun, măcar suportabil. Apoi programa şi calitatea dascălilor ar trebui să-i intereseze, pentru că dacă rămân proşti, nu-i angajează nimeni decât ca pălmaşi.


*
*