După Gligor potopul! Electrocentrale concediază şefi până de curând intangibili

Pentru prima dată în istorie, Electrocentrale Oradea taie din personalul administrativ. Şi nu oricum, ci prin concedierea unor şefi până de curând intangibili.

Destructurarea reţelei de piloşi a fostului director Dragoş Gligor a început vinerea trecută prin înmânarea preavizului către şeful Serviciului Tehnic, Ioan Căuş, şefa Serviciului Combustibil, Adriana Buciuman, cea care contracta cărbunele, şeful Secţiei Combustibil, Francisc Pop, care coordona descărcarea acestuia, şi şeful Secţiei Chimie, Dănuţ Funie, care atesta nivelul de calitate al combustibilului.

Mâna de fier a fostului director, Sorin Pavel, coordonatorul Secţiei Reparaţii, cel care conducea de fapt personalul din întregul CET, dând ordine inclusiv adjuncţilor lui Gligor, a scăpat de preaviz numai pentru că a intrat în concediu medical.

În contextul în care noua conducere a Electrocentrale a luat la puricat contractele păguboase din trecut, inclusiv cele pentru achiziţia de cărbune de slabă calitate, pentru foştii jupâni vestea disponibilizărilor este cât se poate de proastă. Şi sunt şanse să primească altele mai proaste…


*
*