Slobozi la gură: Liderii ALDE le-au făcut dezvăluiri amuzante oamenilor de afaceri orădeni

Liderii ALDE Bihor au început campania electorală cu dezvăluiri, când senzaţionale (cum a fost cea cu turbina noului CET adusă dintr-un depozit al Armatei americane din Ungaria), când doar amuzante.

Într-o întâlnire cu oameni de afaceri desfăşurată vinerea trecută, avocatul Ştefan Herchi a dezvăluit că iniţial a acceptat „fără prea mare plăcere” candidatura la Primăria Oradea, sugerând că nici soţia sa n-a fost tare încântată. „Ştiu eu ce-am păţit acasă!”, a zis Herchi înainte să-şi depene ideile despre mediul de afaceri.

La finalul întâlnirii, secundul său pe lista pentru Consiliul Local, ginecologul Petru Chitulea, s-a plâns de salarizarea medicilor, propunând ca plata acestora să fie în funcţie de performanţe. Cu ocazia asta, însă, l-a pus într-o situaţie stânjenitoare pe mai tânărul său coleg de profesie şi de partid Rareş Gherai. „Dânsul e medic rezident. Dacă ar trăi din salariu, ar fi vai de mama lui. Noroc că mai are alte afaceri şi îl ţin părinţii”, a zis Chitulea, spre hazul celor prezenţi. Bihorel le recomandă tuturor politicienilor să fie la fel de sinceri şi în promisiunile electorale: să nu făgăduiască ce nu pot să dea!


*
*