Şefii marilor lanţuri de magazine sunt nişte băieţi de milioane, de euro… amendă

Am trăit să o văd şi pe asta. După aproape două decenii de haiducie, în care românii ajungeau la hipermarket cu bani şi ieşeau cu coşurile pline de alimente, Consiliul Concurenţei s-a trezit la viaţă.

A constatat că lanţurile de magazine şi mulţi furnizori au căzut la învoială pentru jupuirea clienţilor români. Jupuirea, numită popular belire, nu este respinsă din start de cumpărători, cu condiţia ca operaţiunea să se facă la locul potrivit şi la momentul potrivit. Fireşte că de la amendare până la plată vor trece mulţi ani.

Vor veni avocaţi celebri care se vor chinui să explice că, de fapt, marile lanţuri de magazine sunt inocente. Până la urmă, financiar, tot noi vom ieşi mai rău, că nici amenda nu o vor plăti, şi nici profit nu vor mai declara, pe motiv că au trebuit să-şi plătească avocaţi. Totuşi, ar trebui să fie luate câteva măsuri împotriva acestor multinaţionale care sug sângele, şi nu numai, poporului.

1. Toate marile magazine vor fi obligate să dea marfă pe caiet.

2. Romii vor avea voie să intre în magazine cu propriile cărucioare, tractate de un cal de mărime medie.

3. Clienţii vor fi obligaţi ca la terminarea programului să-şi recupereze copiii uitaţi în cărucioare.

4. Pentru a economisi bani, clienţii vor fi duşi cu autobuzele la hipermarketuri similare din Franţa şi Germania şi, cu toată influenţa transportului, tot vor ieşi mai ieftin.

5. Se vor amenaja mese de picnic în interiorul magazinelor pentru ca onor clienţii să poată servi pe săturate din produsele expuse pe raft.

6. Taxa pe raft va fi comparabilă cu taxa pe prima înmatriculare.

7. Tinerii până la 30 de ani vor plăti dublul preţului afişat, din cauza riscului pe care-l presupune tentaţia furtului.


*
*