Se clatină Brazii: Soţul angajatei AIO bănuită că a repartizat ilegal o locuinţă ar putea să-şi piardă şi el slujba din cadrul Poliţiei Locale

O belea nu vine niciodată singură. La doar două luni după demisia soţiei, Rodica Brad, fosta coordonatoare a Compartimentului Locuinţe din cadrul Administraţiei Imobiliare Oradea, bănuită de şefi că ar fi repartizat o locuinţă peste rând, iar ulterior aceasta a şi fost înstrăinată, a venit rândul soţului de a fi la un pas să renunţe la pâinea de bugetar.

Fost angajat al Direcţiei de Urbanism a Primăriei, transferat la Poliţia Locală odată cu toţi colegii din Compartimentul Disciplină în construcţii şi afişaj stradal, Gheorghe Călin Brad a ajuns în discuţia Comisiei de Disciplină şi riscă să fie dat afară fiindcă n-a mai dat pe la serviciu cam o săptămână, fiind notat ca absent nemotivat.

Poliţistul şi-a căutat şefii abia la începutul lunii septembrie, când a anunţat că intră în concediu medical. Colegii spun că omul ar fi căzut într-o adâncă depresie în momentul în care a realizat că soţia sa ar putea fi urmărită penal. Fie pentru că ştia, fie pentru că nu ştia cu ce se ocupase în Primărie…


*
*