Schimbare de gardă: Viceprimarul Florin Birta s-a trezit cu biroul colorat în galben

Fostul viceprimar UDMR Huszar Istvan şi-a eliberat săptămâna trecută, joi, biroul de la primul etaj al Primăriei, cu vedere spre Piaţa Unirii.

Personalul administrativ a fost consemnat peste weekend la muncă pentru igienizarea încăperii astfel încât începând de luni să poată fi ocupată de noul vice, Florin Birta.

Spre deosebire de Huszar, care la instalarea în funcţie, anul trecut, ceruse va biroul să-i fie zgrăvit în verde-brotăcel, după culoarea UDMR, Birta a vrut ca încăperea să fie vopsită în alb, evitând s-o personalizeze în culoarea partidului ca să nu apară discuţii.

Numai că luni dimineaţă, când a intrat în birou, noul viceprimar a avut surpriza să descopere că verdele crud de pe pereţi s-a „copt” într-un galben-pai de toată frumuseţea.

Noroc că l-au lămurit muncitorii: „Şefu’, alb era prea ca de spital, iar asta a fost singura culoare ca o avem pe stoc”.

Poate şi pentru că, de la faţadă până la carnetele de partid ale directorilor, instituţia este „îngălbenită” deja de câţiva ani. Şi trebuia asigurat un stoc din care să se împrospăteze vopseaua…


*
*