S-a întâlnit hoțul cu prostul la Aeroport

Că suntem tratați mai rău decât o țară bananieră e de domeniul evidenței. OMV-ul are tupeul să ceară mai mulți bani de la Statul Român pentru ecologizare, decât au dat ei pe toate bogățiile subsolului patriei.

În acest timp, guvernanții – în loc să mărească redevențele la cotele pieței – se dau de ceasul morții să scape de pușcărie prin legi făcute pe genunchi.

Acum un alt exemplu de la austrieci. Firma care a construit aeroportul cere bani în plus pe motiv că a adus utilaje și nu a avut front de lucru cu ele.

Păi, cum se face atunci că au terminat cu o zi mai devreme lucrările? Sigur, prost nu e cel care cere, ci cel care dă, dar parcă nu le-ar strica tupeiștilor ăstora o interdicție de a mai lucra în România, măcar cât durează procesul prin care speră să-și recupereze banii.

Sper că șeful Aeroportului, Ghiță Pasc, să aibă prezența de spirit de a-i aștepta pe reprezentanții șantieriștilor, conform ospitalității românești, cu pâine, sare și un par rupt din gard.


*
*