Rugăciunea lui Foncea: Cum a ajuns managerul Spitalului Municipal din Oradea să scoată popii la rugăciuni comune

Managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, e tot mai excentric. Marţea trecută, la două săptămâni după ce spitalul şi-a sărbătorit cei 50 de ani de existenţă organizând, uşor macabru, o Zi a Porţilor Deschise, Foncea a trimis presei orădene o înştiinţare că jubileul continuă cu o… rugăciune. Mai precis, pe vineri, 31 mai, a invitat jurnaliştii la o slujbă oficiată de preoţii spitalului.

Cum după numai o zi singurul aparat de radioterapie pentru bolnavii oncologici s-a defectat pentru a doua oară în aceeaşi lună, BIHOREANUL l-a întrebat pe Foncea de ce se ţine taman de organizarea de slujbe religioase în loc să rezolve rapida reparare a acceleratorului, renovarea secţiei de Psihiatrie şi alte chestiuni de care spitalul are nevoie.

Răspunsul a fost uimitor: fiindcă a găsit spitalul cu patru preoţi pe statele de plată, a decis „să-i punem la treabă”, de parcă de rugăciunile acestora ar depinde bunul mers al lucrurilor.

Dar, mai ştii, cu o astfel de politică de personal, în care locul medicilor l-au luat popii, poate că Dumnezeu cu marea şi multa Lui milă nu-i îndreaptă pe bieţii pacienţi către Împărăţia Sa…


*
*