Retrospectiva săptămânii: Xerox l-a pus candidat pe patronul de camioane la Primăria oraşului

Luni

Vio către Ghiusi: „Să mai ziceţi că suntem şovini… Vrem să-i aducem pe fraţii voştri finlandezi la Băi”. „Dacă chiar nu sunteţi şovini, opriţi-i aici pe vecie!”. „Păi să ştii că asta am să propun. De fapt reunificăm familiile, că mulţi finlandezi au fost concepuţi aici, mulţumită ţăranilor supradotaţi din Haieu, Cordău, Rontău”.

Marţi

Xerox l-a nominalizat pe patronul de camioane la Primăria oraşului. Candidatul nu are complexe, dar nici facultate. „Vin în campanie cu sloganul «Eu pun Primăria pe roate!»”. „Totuşi lumea nu vă prea cunoaşte, cum remontaţi deficitul de notorietate?”. „În niciun caz nu am să fac ca Oloiu’, ajuns notoriu după ce a izbit trei secui”.

Miercuri

Juji abia acum şi-a revenit după Paşte. „Nu credeam că încă se mai fabrică aşa parfumuri proaste”. „Nu-i ştii pe lociolitori, că sunt nişte zgârciţi?”. „La aşa parfum, aşa băutură le-am dat. La ora actuală cred că flăcăii nu pot ieşi din casă, că nu le încape capul pe uşă”.

Joi

Medicul şpăgar, iarăşi în centrul atenţiei. „Am reuşit să muncesc în aşa hal că mi s-a închis localul a doua oară”. „Bine, dar asta e foarte grav, nu e o chestie cu care să te lauzi”. „Mie-mi convine, acum nu mai sunt ca şi cârciuma mea. Ea a fost închisă de două ori, eu numai o dată”.

Vineri

Bolovan, atacat de Gospodina portocalie a PSD-ului, foarte agitată de pericolul Oradea Mare. „Da’ ce te frământă?”. „Face din nou referendum şi tare mi-e frică să nu reuşească”. „Da’ ai voştri ce păzesc?”. „Păi alegătorii noştri sunt aşa de bătrâni că pun ştampilele pe orice: pe buletine de vot, buletine de identitate sau buletine meteo”.

Sâmbătă

Nae poliţistul, cu arma după el. „Te pregăteşti de război?”. „Ai ghicit! La cum văd eu lucrurile, în curând ne vom război cu turcii”. „De unde şi până unde?!”. „Ai văzut ce scrie prin parcuri? Teren otrăvit! Ai văzut că apa caldă e rece şi cea rece murdară?”. „Aşa, şi?”. „Păi, aşa făceam şi pe vremuri când ne năpădeau turcii. Otrăveam totul în calea lor”.

Duminică

Biroul electoral universitar a făcut apel la decenţă. O fi apelul lui Liiceanu?


*
*