Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Ce le-a spus flăcăul de la AUR unor șoșoance și băieți fără Bacalaureat

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că imediat a sărit fostul ministru de la Sănătate să-i apere pe poeții de la revistele alea pe care nu le citește nimeni”. „Trebuie să ne răsplătim fiecare membru și întotdeauna e mai convenabil s-o facem cu bani de la buget”.

Marți 

A venit flăcăul ăla care conduce AUR. L-au așteptat câteva șoșoance și băieți fără Bacalaureat. Gurul din Moldova a precizat la microfon: „Sloganul nostru: „Împreună îi dăm pe toți afară” nu se referă la cei care muncesc, căci atunci membrii noștri nu mai au de unde primi pensii și ajutoare sociale”.

Miercuri

Liderul de sindicat de la Protecția Copilului, nemulțumit: „E drept că la privat cheltuielile sunt pe jumătate față de cele de la noi, dar să nu uităm că la noi se protejează nu numai copiii, ci și angajații, cu neveste cu tot”.

Joi

Nae Polițistul, ceva mai relaxat: „Te văd foarte liniștit. Au dispărut toți hoții din județ?”. „Oarecum. Am văzut că doi dintre deputații care pleacă la București sunt cu probleme penale, așa că mai scăpăm și noi de câțiva infractori”.

Vineri

Lui Ianoș i-a revenit piuitul: „Noi am câștigat alegerile! E drept că nu în județul nostru”. „Și care-i strategia de viitor?”. „Ar trebui să ne lase pe noi să guvernăm. Nu vedeți că fraierii de la UE bagă 80 de miliarde de euro în România? Oameni ne facem!”.

Sâmbătă

Primărelu’, despre problema cerșetorilor: „Dorim să-i ducem pe toți la azilul de noapte, unde am amplasat niște containere”. „De ce? Există riscul ca oamenii străzii să devină oamenii containerelor”. „Ăsta e un motiv. În plus, dacă-i prinde înghețul cu mâna întinsă, așa rămân până la primăvară”.

Duminică

S-a semnat protocolul pentru un județ curat. Bolovan a început deja curățenia printre bugetari.


*
*