Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Birtașul explică de ce nu a mers să preia noua sală a sporturilor

Luni

Vio către Ghiusi: „Nu înţeleg de ce vă daţi aşa grozavi, de parcă aţi fi mereu înaintea noastră”. „Şi nu e adevărat?”. „Nu. Uite, măcar la fusul orar sigur suntem înaintea voastră!”. „Hai să-ţi dau eu un exemplu mai convingător. Sunteţi atât de rămaşi în urmă, că până şi la Înviere suntem înainte cu măcar o săptămână”.

Marţi 

Birtaşul, despre noua sală a sporturilor: „N-am mers să preiau noua sală de la ministrul Dezvoltării că deja ne-am tot lăudat cu ea de vreo 10 ori numai anul acesta”. „Dar la ce baschet avem, credeţi că meritam ca inaugurarea să se facă cu un All Star Game?”. „Noi l-am chemat la inaugurare pe Connect R, baschetbaliştii o să joace în pauza dintre cântări”. 

Miercuri

Nae poliţistul cere unificarea Codului Penal Românesc cu cel din Binş: „Am prins un pedofil care a abuzat nişte minore în formă continuată, iar judecătorii din Binş i-au dat control judiciar”. „Şi e normal?”. „Dacă nu le-ar fi fost frică de gura lumii, le pedepseau pe victime pentru prostituţie”.

Joi

Bolovan, despre necesitatea unui campus şcolar cu predare în limbi străine: „Vom oferi condiţii avantajoase celor care vor să facă un campus de acest fel”. „Dar ai noştri nici în română nu prea au chef să înveţe!”. „Păi, de aici am şi pornit cu ideea. Mi-au zis profesorii că bieţii elevi se uită la ei de parcă ar vorbi limbi străine”.

Vineri

Tanti Zoe pensionara, despre noile măsuri de ajutorare a persoanelor cu venituri mici: „Ai văzut, maică, cică ne dau 50 de euro la două luni! Mă mir că propagandiştii guvernului n-au anunţat că ne dau 9.000 de euro în 30 de ani. Asta îmi aduce aminte cum ne măreau salariile comuniştii. Ni le dublau, dar le dădeau o dată la trei luni”.

Sâmbătă

Un liberal bătrân mi-a povestit cum e cu alegerea lui Ciucă şef de partid: „Scopul numirii este ca la alegerile din 2024 să se poată spune cu tărie că am ajuns Ciuca bătăii”.

Duminică

Ritmul pandemiei încetineşte. La aşa preţuri, oamenii mor de foame înainte de a se îmbolnăvi.


*
*