Retrospectiva săptămânii: Groparul județului explică de ce a ajuns din nou șef la Ape

Luni

Vio către Ghiusi: „Am văzut că ai voștri consilieri propun ca vinerea să se circule gratis cu mijloacele de transport în comun. Vinerea verde, cum ar veni”. „Noi am cerut să fie vinerea verde, albă și roșie, dar ne-au mai tăiat din culori”.

Marți

S-a făcut dreptate. Păsztorul, groparul județului, a fost din nou pus la cârma Apelor. „Ați văzut că degeaba s-au legat de calitățile mele de pescar. La Ape contează să fii bun manager”. „Dar lumea te acuză că nu ți-ai făcut datoria față de bihoreni”. „Eu nu la bihoreni am datorii, ci la partid. Față de el mi-am făcut treaba”.

Miercuri

Au intrat o grămadă de mineri în grevă, dar nu i-a băgat nimeni în seamă. Prefectul mi-a explicat. „Ce înseamnă 70 de oameni la populația planetei?”. „Dacă se întâmpla asta acum un an, mergeați la ei cu sufertașul cu mâncare”. „Ehei, atunci alegerile erau aproape, acum mai sunt trei ani până la votare”.

Joi

Nae polițistul, despre protestul șoferilor: „Eu cred că neamurile lui manivelă au dreptate, dar nu-i duce mintea să facă un protest ca lumea”. „Nu le mai da idei, că și așa abia am putut circula pe centură”. „Dacă doreau să-i zgâlțâie pe guvernanți, blocau instituțiile, nu centura, că nu oamenii, ci conducătorii sunt vinovați”.

Vineri

Bolovan, despre drumurile turistice din județ: „După ce i-am luat la remorcă pe arădeni ca să facem drumul expres, acum i-am mobilizat pe clujeni și albanezi să facem trasee turistice”. „Ați cam epuizat toate posibilitățile de colaborare cu vecinii”. „Mai urmează să măresc impozitele la Debrețin și chiar că i-am rezolvat pe toți”.

Sâmbătă

Aglomerație mare la ștranduri. Șeful de la Aquapark: „Nu mai încăpeau oamenii în bazin. Și dacă le dădeam doi litri de apă fiecărui turist, tot nu ajungea la atâta popor”.

Duminică

Ne-au bătut clujenii la baschet. Americanii lor sunt mai buni ca americanii noștri.


*
*