Retrospectiva săptămânii: Gospodina de la PSD l-a făcut muci pe viceprimar

Luni

Vio către Ghiusi: „Frumos a fost de ziua voastră, discursuri mobilizatoare, o grămadă de husari…”. „Eu n-am văzut decât unul, pe viceprimar”. „Cel mai mult mi-a plăcut marşul cu torţe până la statuia lui Petofi”. „Retragere cu torţe se numeşte”. „De aia mi-a plăcut, sper că la anu’ vă retrageţi până la Debreţin”.

Marţi

Gospodina l-a făcut muci pe viceprimar: „Am primit ordin să-l toc pe vicele Bălan fiindcă se vrea şef la judeţ, acolo unde tânjeşte şi şeful meu, Tov. Xerox”. „Da’ chiar Bălan ăla nu înseamnă nimic?!”. „Nimic-nimic fără Bolovan. Ţi-o spune o intelectuală care a făcut Dreptul la adânci bătrâneţe şi la Fără Frecvenţă, nu ca fraierul de Bălan, în tinereţe”.

Miercuri

Sucită şi jusţiţia asta! Fata aia frumoasă de era psihologă, prinsă cu un rahat de mită, a fost condamnată la 3 ani cu suspendare. Nae poliţistul a remarcat: „I-au dat şi muncă în folosul comunităţii, la Primărie sau la Mănăstire”. „La cât e de faină, cred că sunt cel puţin 5.000 de firme care ar lua-o la ele, numai să nu ajungă la mănăstire”.

Joi

Şeful de la Ambulanţă vrea să montăm defibrilatoare la orice colţ de stradă. „Ţi se face rău? Îţi pui călcătorul ăla pe piept şi mergi mai departe!”. „Oare nu am putea adânci ideea?”, l-am provocat. „Adică să montăm şi bisturie, să vă operaţi singuri?”. „Să puneţi câte o pălincă la colţ de stradă pentru cei care intră în sevraj”.

Vineri

Transplantatoarea, fericită: „Am luat cele mai multe voturi la Colegiul Medicilor”. „Poate le e frică colegilor să nu le scoţi organele când îi paşte vreo boală”. „Nu e cazul”. „Cum comentaţi interzicerea fumatului şi în spitale?”. „Bună idee, era jenant ca la operaţii să pice scrumul pe pacient”.

Sâmbătă

Fostul şef de la SRI a vrut să cumpere CET-ul II cu o scrisoare bancară falsă. „Păi cu ieftinături din astea ai vrea să iei ditamai clădirea şi terenurile?”. „Nu ştiu la ce te referi, dar cu nişte acte şi mai de toată jena am luat rafinăria din Suplac şi am falimentat o bancă”.

Duminică

La inaugurarea Tribunalului li s-a recomandat judecătorilor să nu ureze nimănui „La mulţi ani!”.


*
*