Retrospectiva săptămânii: De vorbă cu noul șefuț din Inspectoratul Școlar

Luni

Vio, scandalizat, către Ghiusi: „Nu se poate, e inadmisibil! Adică Naționala de hochei cântă imnul secuilor alături de selecționata Ungariei? Iredentism maxim!”. „Nimic mai fals. E ca și cum selecționata Ardealului ar juca oină cu naționala Republicii Moldova și la final ar cânta împreună: Așe beu oamenii buni!”.

Marți

Învățământul bihorean a încăput pe labe bune. Nea Nicu de la PSD a revenit pe postul de unde fusese dat afară fiindcă nu a luat medie de trecere la examen, dar și din cauza unor matrapazlâcuri la examenele de Bacalaureat. „Ce crezi că te caracterizează, de ai fost numit iar inspector general adjunct?”, l-am întrebat. „Cel mai bine mă caracterizează șeful meu de partid, care a zis despre mine, citez: știți și voi cum e, dar e al nostru!”.

Miercuri

Iar a venit presa cu știri false, primite probabil de la Poliție, cum că la Festivalul Vulturul au fost depistați 6 dealeri de stupefiante. Un participant la festival a explicat cum stă treaba de fapt: „Poliția a interpretat greșit. Starea noastră euforică era din cauză că eram stupefiați de frumusețea noii săli de sport”.

Joi

Județul e pe locul doi pe țară la fetele sub 15 ani care au deja copii. Puradel a explicat. „Ce vă tot mirați așa, dacă fata se mărită la 12 ani, cât vreți să aștepte să facă prunci?”. „Dar de ce să-i facă așa de repede?”. „Ca să avem și eu, și alți paraziți de teapa mea, din ce trăi, adică din alocația plozilor”.

Vineri

Bucurie mare la penitenciar cu ocazia Nopții Muzeelor. Un șef de cameră a explicat. „Cred că așa e corect, să putem vizita și noi muzeele, mai ales că va fi noapte. Să ne facem o idee despre pază și camerele de supraveghere, fără să plătim bilete pentru asta”.

Sâmbătă

Tanti Zoe pensionara, ușor depresivă: „Inflația a ajuns la 14%, cum o să mai trăim din pensia noastră mizeră?”. „Ați prins și vremuri mai bune…”. „Păi, pe vremea lui Băsescu era lege: inflația nu putea depăși alcoolemia președintelui țării”.

Duminică

Proverbul spune că mama proștilor e mereu gravidă. Amanta dictatorului Putin, campioană olimpică la gimnastică, la fel.

7

7 Comentarii

Publicaţi un raspuns la viorica Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de piri | 17 mai 2022 20:55

    Inseamna ca e bine in ISJ daca omul s-a intors. Nu a asteptat degeaba fct.Vom vedea ce grave realizari va avea.Speram ca nu asa grave ca actualul.

  2. >> Postat de viorica | 17 mai 2022 20:53

    In fond asta inseamna alianta:fiecare cu OMENII lui. Fruncea e PNL, gatul PSD si UDMR.
    Jujica nu mai misca nimeni pe ea de la ISJ.

  3. >> Postat de nico | 17 mai 2022 20:52

    Pt ca de obicei cineva mananca….. la ce concurs a „picat”dl?
    Poate nu i-a predat omul premiat din ISJ, de aceea nu a promovat examenul?

  4. >> Postat de sicoe | 17 mai 2022 20:50

    Felicitari,dle!nu ma pricep la scoli ca copiii mei sunt batrani….dar nu uita de unde ai plecat….are mutra simpatica omul.

  5. >> Postat de coorina | 17 mai 2022 20:49

    Bun sau nu,priceput sau nu,dar nu au atatea scandaluri cu „concursurile astea” in perioada dlui.
    Si-a vazut de treaba cum a stiut si nu aveam atatea mizerii cu pixuri SF.

  6. >> Postat de edi | 17 mai 2022 20:47

    Voiati un „minoritate” in locul dlui.Stim,nu intrebam.Macar cand intri in ISJ cineva te mai baga in seama.Chiar daca nu te ajuta,vb cu noi:prosti,destepti si pe lb noastra.

  7. >> Postat de mihai | 17 mai 2022 20:45

    Macar are studiile facute la timp,nu ca altii dupa varsta de 50 de ani.