Retrospectiva săptămânii: De ce a ajuns un profesor de istorie în Colegiul Prefectural

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că mai nou vreți să ne răpiți și inginerii, pentru fabrica BMW de la Debrețin”. „Am făcut o secție de inginerie auto în limba maghiară la Universitatea Partium. Dar e doar începutul. Apoi facem și la Sorbonica, la secția de inginerie, o catedră de limbă maghiară, ca viitorii ingineri să poată vorbi ungurește”.

Marți

Prefectul face ordine în Colegiul Prefectural. „Am văzut că de câte ori ia cuvântul câte unul din deconcentrate, ceilalți cască, se uită pe telefon, chițcăie…”. „Și care e soluția?”. „Am adus un profesor care le ține lecții de istorie. Unii dintre ei, când aud ce se vorbește, se enervează așa de tare că le piere somnul”.

Miercuri

Între cele mai bogate comune din țară, Sânmartinul nostru e pe locul patru. Primarul mi-a explicat: „Aș vrea să mulțumesc tuturor edililor care au condus comuna până acum că am ajuns pe această onorantă poziție. Fără ei, mai mult ca sigur că eram pe primul loc”.

Joi

Puradel, nedumerit: „Au violat niște băieți de-ai noștri o fată, tot de la noi din șatră, și Parchetul se bagă în ciorba noastră”. „Dar cine să facă dreptate?”. „Staborul! Ține minte ce-ți spun: nu vor trece 50 de ani și Palatele de Justiție vor fi o simplă amintire”.

Vineri

Nae Polițistul: „Avem și noi acolo un cadru de nădejde, membru PSD, care atacă Primăria că fură din banii populației”. „Dar are voie să facă politică?”. „Păi nu mai e de mult activ, că are aproape 40 de ani și s-a pensionat. Nu știi că noi primim decizia de pensionare încă de când ieșim din școala de ofițeri?”.

Sâmbătă

Cu Birtașul, despre Ziua Orașului: „Deși l-ați mărit, spațiul de distracție a fost în continuare tot insuficient. Prea puține standuri cu mâncare și băutură, cozi, aglomerație…”. „Așa ne trebuie, dacă evenimentele principale din istoria orașului s-au petrecut toamna. Degeaba mărim spațiul de desfășurare, dacă la anul vine o ploaie rece, comercianții dau faliment”.

Duminică

Echipa noastră de polo i-a bătut pe poloiștii de la FC Barcelona. În câțiva ani și pe fotbaliștii de la FC Barcelona o să-i putem bate, dar tot la polo.


*
*