Putoare în Tribunal: Judecată în miros de dejecţii şi mucegai

Mulţi se plâng că Justiţia română este în rahat. La Oradea însă e chiar la propriu. Săptămâna trecută, Tribunalul Bihor, mutat în grabă la începutul toamnei în clădirea fostei şcoli ajutătoare de pe Traian Lalescu, era înecat în mirosul de dejecţii şi mucegai în aşa hal încât avocaţii umblau cu batistele la nas, iar judecătorii şi grefierii stăteau cu uşile şi geamurile deschise în permanenţă.

Baiul e că problema nici nu poate fi rezolvată peste noapte, căci sistemul de canalizare este ciur, iar igrasia produsă se întinde nu doar la parter, ci şi la primul etaj al clădirii.

Aşa stând lucrurile, Bihorel propune dotarea Tribunalului cu măşti de gaze pentru judecători şi avocaţi. Inculpaţii n-au decât să se obişnuiască, că prin puşcării mirosurile sunt mai mult ca sigur la fel de grele.


*
*