Purtător de fake news: Dacă tot n-are ce anunţa, portavocea Consiliului Judeţean dezinformează despre Primărie

Aeroportul e în aer, parcurile industriale din județ au rămas pe hârtie, iar aplicarea sistemului de management integrat al deșeurilor în Bihor e în mare întârziere. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Adrian Simon, nu vede baiurile propriilor şefi, ci răspândește pe Facebook informații false despre Primăria lui Bolojan. Tema aleasă e de interes: parcarea subterană din strada Independenței.

Săptămâna trecută, omul lui Pásztor a postat două fotografii în stilul „10yearchallenge”, ambele cu șantierul parcării, una cică din 2009, iar cealaltă din 2019, sugerând astfel că lucrările trenează de un deceniu. „#10yearsChallange #Oradea Machetare, desenare, promisiuni, bugetare, și se reia circuitul de încă vreo două ori, dar măcar avem și noi Groapa #rezist(ență)”, a scris Simon.

Postarea a fost etichetată imediat ca „fake news” chiar de prietenii vuvuzelei de la CJ, care i-au atras atenția că în 2009 șantierul parcării nu exista. Proiectul a fost anunțat în 2012, iar lucrările au început în 2015, după ce ABA Crișuri a consolidat malul Crișului. E drept, parcarea nu-i gata nici acum, ceea ce îi deranjează pe toți şoferii, dar le pică bine, în schimb, celor care vor să tragă în primar fiindcă n-au nimic bun de spus despre „realizărili” Judeţului…

1

1 Comentariu

Publicaţi un raspuns la Konsilieru Cancel reply

*
*

  1. >> Postat de Konsilieru | 30 ianuarie 2019 09:18

    Si cand te gandesti cum era data pe spate toata presa locala cand sus numitul era „vocea democratiei bihorene”…..Ce se mai schimba oamenii…