Protestul crâșmarilor: un eșec

Înnebuniți de pandemia asta, patronii de cârciumi, bufete, restaurante sau spelunci au pus de un protest care, din păcate, nu a avut prea mare ecou. Asta nu pentru că numărul consumatorilor fruntași a scăzut drastic din cauza Covid-ului, ci probabil pentru că oamenii s-au obișnuit să bea acasă.

Sigur că e mult mai riscant să bei sub ochii și făcălețul soției decât la bufet, alături de băieții ieșiți și ei la pescuit, dar ce nu face omul pentru puțină tărie în vremurile astea grele? Totuși nimeni nu se întreabă cum se descurcă patronii localurilor, din ce trăiesc angajații rămași fără slujbă și familiile lor.

S-au luat anumite măsuri de izolare, printre care și închiderea localurilor, dar pe de altă parte virusul zburdă, semn că sunt și alte activități producătoare de molimă. Nu cred că o bere povestită la bufet poate fi mai periculoasă decât un drum cu legendarul nostru CFR sau ca slujbele unde credincioșii stau ca sardelele.

Iată ce ar trebui făcut:

1. Toate vagoanele garniturilor de tren să devină vagoane restaurant. Călătorii vor alege în mod cert trenurile care au cea mai mare întârziere.
2. Pe lângă vinul de împărtășanie, să se dea și țuică, eventual bere, la cristelniță. Să vezi atunci puhoi de drept credincioși.
3. Localurile să aibă toate geamurile deschise pentru a primi statutul de terase. Ca să fie mai convingători, patronii vor găuri acoperișul ca să demonstreze că pe terasă plouă.
4. Distanțarea socială se va face în felul următor: un client va sta la masă, altul sub masă.
5. Clienții să bea în fața restaurantului la fel cum alții o fac în fața ABC-ului.


*
*