Proștii de orădeni

Există o instituție care încearcă să populeze parcul industrial cu firme. Se numește ADLO și e condusă de doamna Alina Silaghi. Dânsa ne-a anunțat că a mai adus încă un investitor străin care va băga 25 de milioane de euro în afacere și că va fi nevoie de 200 de noi angajați.

Nu mai departe de săptămâna trecută am aflat că în comuna Brusturi primărița consideră că ajutorul social este benefic pentru putorile din zonă, pentru că banii nu vin de la Primărie, ci de la Guvern. Adică de la toți fraierii de români care se spetesc pentru ca asistații de pe întreg cuprinsul patriei să poată să spargă liniștiți semințele în fața bufetului.

Deci, doamna Silaghi, ia nu vă mai lăudați că dați de lucru oamenilor într-o țară în care, dacă muncești, ești considerat fraier!


*
*