Popa Temfli: De ce era poreclit aşa controversatul preot Cristian Terheș de colegii lui de la seminarul din Oradea

Controversatul preot greco-catolic Cristian Terheş, cunoscut telespectatorilor Antenei 3 sub numele de Chris Terheş, stabilit în America, fost activist anti-PSD până în 2014, dar devenit recent candidat al acestui partid la Parlamentul European, a făcut seminarul teologic la Oradea, unde era poreclit… „Temfli”.

Bihorel a aflat de la un fost seminarist că Terheş, originar din Zalău, se dădea drept maramureşean şi poza în mare român, mai mare decât toţi ceilalţi, motiv pentru care colegii l-au şi „botezat” după numele episcopului romano-catolic de atunci, Tempfli Jozsef, care şi el se considera cel mai mare ungur din Ardeal.

Foştii colegi zic că Terheş era foarte ambiţios şi învăţa bine, dar era atras mai mult de IT, de altfel şi în SUA câştigându-şi existenţa în acest domeniu, preot fiind doar în weekend.

Odată cu aterizarea pe lista PSD nu va mai fi nici atât, pentru că Episcopia Greco-Catolică de Oradea, unde fusese hirotonit, l-a suspendat, iar cea din America şi Canada, unde a fost încardinat, adică „detaşat”, are de gând să-l dezbrace de-a binelea de sutană…

2

2 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Aisamibag | 1 aprilie 2019 17:26

    Adi Cris, tu esti?

  2. >> Postat de Gal Eleonora | 1 aprilie 2019 16:40

    Bai sa fie, doar nu l-or lasa in pielea goala…. Ha, ha, ha.