Pe-aici nu se trece! Aquapark-ul Nymphaea va fi înconjurat de un gard înalt de doi metri

Pregătirile pentru deschiderea acvaparcului Nymphaea vor dura două luni de la preluarea acestuia de către Administraţia Domeniului de la Primărie, care încă discută cu constructorul Kesz Epito despre ultimele finisaje. În concluzie, inaugurarea nu se arată mai devreme de iunie!

Bihorel a aflat că pe lista lucrurilor rămase de făcut se numără de la îndreptări de capace de canal şi zugrăveli până la ridicarea pe malul Crişului a unui gard înalt de 2 metri pe toată lungimea acvaparcului. Lucrarea a fost cerută expres de conducerea ADP, care va introduce în parcul acvatic un sistem de plată pe bază de brăţară cu cip.

În cazul în care clienţii vor avea posibilitatea de a alege să nu-şi „încarce” încă de la intrare o anumită sumă din care să achite consumaţia, rostul gardului e menit să-i împiedice să plece fără să plătească pe „uitucii” care trebuie să facă „decontul” la ieşire. Dar şi să ţină la distanţă „migranţii” din Velenţa, care fără acest obstacol ar putea intra în acvaparc prin râul adânc până la brâu! Că doar acolo se „igienizează” cât e vara de lungă…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Vasi | 14 aprilie 2016 12:49

    In loc sa anenajeze malul cu nisisp si sa puna pontoane pe malul criisului…