Pásztor pus pe renovare

Curtea de Apel a dat dreptate Consiliului Județean, care se luptă pentru a putea cumpăra un corp de clădire din celebrul ansamblu ce adăpostea pe vremuri Hotelul și Băile Rimanóczy.

Iată ce zice primul bihorean al județului, domnul Pásztor: „Avem obligația să păstrăm patrimoniu construit… Consiliul Județean nu poate rata ocazia de a cumpăra și renova acest imobil”.

Aproape că l-am crede pe domnul Președinte, dar comportamentul domniei sale arată exact contrariul. Deja-l văd cu canciocul în mână, dornic să renoveze Băile Rimanóczy, deși mai urmează o etapă a procesului, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În schimb nu e la fel de izbit de hărnicie când e vorba să renoveze rușinea de clădire a fostei Policlinici, care le aparține deja de doi ani.

Domnule Pásztor, până veți vedea hotărârea definitivă și mai ales favorabilă, ce-ar fi să faceți lucrări care vă sunt la îndemână? Sau mai așteptați cu Policlinica în speranța că CEDO va întoarce sentința de retrocedare?


*
*