Până și Pita de Lugaș e împotriva homosexualilor

„De-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este”, homosexualule care ești și care vrei să ne furi copiii! … Copii pe care îi abandonează în draci unii din susținătorii Coaliției pentru Familie.

Pita din Lugaș are în componență făină, drojdie, amelioratori, sare și afișe care îndeamnă populația să iasă la referendum. Mă bucur că țara mustește de creștini gata să se sacrifice pentru înaltele idealuri ale Coaliției.

Totuși, cred că propaganda este insuficientă, așa că somez și alți oameni de bine să ia și alte măsuri.

1. Pe prezervative se va pirograva: „Nu mai faceți copii, că o să vi-i înfieze familiile de gay!”.

2. Executorii judecătorești vor scoate toată populația țării în stradă, iar după ce oamenii vor merge la referendum se vor scuza, spunând că a fost o greșeală.

3. Toți copiii din țară vor merge, până la referendum, pe stradă doar cu părinții de mână. Inclusiv cei trecuți de 60 de ani și cărora le trăiesc părinții.

4. Hârtia igienică va fi inscripționată cu mesaje de la Accept, Rezist și de la bandele din munți care se antrenează pentru o lovitură de stat.

5. Toate saloanele de tatuaj vor munci non-stop până vineri, doar pentru a marca pielea românilor cu mesaje pro Coaliție.

6. Pe borcanele cu vaselină se va tipări: „Măi poponauților, nu mai înfiați copii!”.

7. Pe pungile de bomboane se va inscripționa: „Atenție, cuplurile de gay sunt cu ochii pe voi!”.

(sursa foto: Facebook)


*
*