Tradiţii ţigăneşti: Festivalul Tradiţiilor Rome din Cetate, anulat pentru că iniţiatorii au absentat

Aţi fost acum două weekenduri la Festivalul Tradiţiilor Rome în Cetate? Dacă nu, n-aţi pierdut nimic. Asta deoarece, programat în calendarul evenimentelor din Oradea pentru perioada 22-24 iulie, festivalul a fost anulat cu puţin timp înainte. Motivul? Reprezentanţii Asociaţiei Meşteşugarilor Romi din Bucureşti, cei care la începutul anului contactaseră autorităţile locale propunând evenimentul, şi-au anunţat brusc partenerii că nu vor mai ajunge la Oradea. Motivaţia? Una trasă de păr, [...]

Mucles sau pe jos! Locuitorii din Husasău de Criş, nemulţumiţi degeaba de scumpirea preţurilor la bilete şi abonamente

Locuitorii satului Husasău de Criş, comuna Ineu, se plâng că, deşi se află la câţiva paşi de Oradea, au condiţii de transport ca-n vârful muntelui. Navetiştii s-au plâns lui Bihorel că firma Acular, singura care are contract cu Consiliul Judeţean ca să-i ducă şi să-i aducă din sat, i-a anunţat că le măreşte iar tarifele de transport, un abonament urmând să coste de la 1 august 120 lei în loc de 100, iar un bilet 5 lei în loc de 4 lei. Vestea i-a nemulţumit pe săteni pentru simplul [...]
1

Pedeapsă pentru muncă: Studenţii care aleg să lucreze în timpul facultăţii rămân fără asigurări de sănătate

Studenţii care în loc să frece cluburile şi terasele muncesc încă din timpul facultăţii ca să-şi mai facă un ban rămân fără asigurări de sănătate. Bihorel a avut surpriza să descopere că softurile Casei de Asigurări de Sănătate îi includ automat la plătitori de asigurări pe toţi studenţii care au muncit legal cel puţin o zi, şi dacă doar au promovat pastă de dinţi în hypermarket, după care îi scot automat din rândul asiguraţilor, fără alte verificări, când jobul temporar sau part-time [...]

Agitat(or)ul de serviciu: Garda de Mediu, bombardată cu sesizări false de un cunoscut ecologist

În ultima lună, Garda de Mediu a înregistrat zeci de sesizări privind toaletări neconforme care ar fi fost făcute în ultimele luni. Un orădean celebru în cercurile de ecologişti, Valentin Leucuţa, i-a alertat pe comisarii de mediu cum că mii de copaci din oraş au fost prost toaletaţi, iar acum se usucă. Funcţionarii au luat „la pas” fiecare arbore, constatând însă că toaletările s-au făcut corect şi justificat, ba chiar că unii dintre copaci erau bolnavi dinainte, iar prin înlăturarea [...]

Gunoaie în beznă: Răfuielile între PSD-işti şi PNL-işti pun în pericol staţia de colectare a deşeurilor de la Ştei

În timp ce în Oradea ridiculizează opoziţia pe care o practică liberalii în Consiliul Judeţean, PSD-iştii din „teritoriu” se dovedesc mai Gigi-Contra decât aceştia, chiar şi când în dezbatere sunt chestiuni de ordin strict administrativ, fără nicio tentă politică. La Ştei, de pildă, cei 6 consilieri aleşi pe lista Alianţei PDS (Alianţa pentru Dezvoltarea Şteiului) au votat joia trecută împotriva unui... stâlp. Mai precis, au trântit un proiect de hotărâre ce-ar fi permis ridicarea unui [...]

Prietenul poliţiştilor: Orădeanul care a pocnit un poliţist fusese bătut, la rândul lui, de un alt „om al legii”

Aţi aflat probabil despre orădeanul Răzvan Chiş, arestat după ce a pocnit un poliţist care voia să-l ducă la secţie în urma unui scandal provocat în Piaţa Unirii. Ei bine, după cum a aflat Bihorel, băiatul cu pumnul tare e acelaşi care, anul trecut, după o altă ceartă, tot cu un poliţist şi tot în centru, a fost dus la sediul Poliţiei Municipiului şi bumbăcit cu atât simţ de răspundere încât a ajuns la spital cu nasul rupt. În urma altercaţiei respective, poliţistul bătăuş, Hadrian [...]

Radiografia pierdută: Şeful Serviciului de Medicină Legală, amendat fiindcă a rătăcit o radiografie

Gâlceavă demnă de Caragiale între Judecătoria Salonta şi Serviciul Judeţean de Medicină Legală după ce, luna trecută, medicul şef al legiştilor bihoreni, doctorul Gabriel Mihalache, s-a ales cu o amendă judiciară de 2.000 lei. Motivul? Unul dintre colegii săi n-ar fi restituit instanţei radiografia dintr-un dosar de vătămare corporală, primită pentru efectuarea unui raport de expertiză medico-legală. Deloc încântat, Mihalache a contestat amenda imediat, susţinând că n-are de ce să [...]
3

Retrospectiva săptămânii: Păstorul de la Consiliul Judeţean povesteşte cum va face să nu deranjeze Debreţinul

Luni Vio către Ghiusi. „Tu, ca de obicei, în vacanță la Balaton?”. „Păi nu-s tâmpit să merg la Mamaia. Că m-am dus odată și, când au văzut cei de acolo ce accent am, m-au pus tot sejurul să fac kurtos colacs”. „Păi ce e rău să faci kolacs?”. „Rău e că apoi m-au pus să fac și mititei, dar totul are o limită!” . Marți Păstorul de la Consiliul Județean, supărat pe presă. „Ca să nu zică lumea că eu plec în concediu afară, am să-l fac acasă, pe pista Aeroportului”. „Ce vreți să [...]

Tufă de… Oradea: Nici interimara Maria Antal de la Garda Forestieră n-a trecut concursul pentru şefia instituţiei

Săptămâna trecută, Bihorel se minuna de rezultatul dezastruos obţinut de trei dintre „catindaţii” la şefia Gărzii Forestiere Oradea - Flavius Toma, Vasile Popa şi Dacian Iova, ultimul fost şef al instituţiei -, care n-au reuşit să strângă toţi trei împreună o notă de trecere la examenul organizat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ei bine, după cum s-a aflat ulterior, la acelaşi concurs s-a înscris şi actualul inspector şef de Oradea, sătmăreanca Maria Antal, care a picat [...]

Noul număr de taxi: 112

Un nou fenomen se produce în lumea taximetriștilor. După asaltul lui Uber, iată că și ambulanțele vin să concureze firmele de taxi. Mai nou, niște idioți, vorba prefectului Claudiu Pop, dacă vor să ajungă de la țară la Oradea, sună la 112 pe motiv că-i lasă inima. De fapt nu-i lasă inima să dea bani pe autobuz și recurg la această manevră. În apropierea spitalului spun că nu mai au nimic și se dau jos. În mod normal cei de pe ambulanță ar trebui să-i ducă cu forța în spital și după trei [...]

După ploaie, chepeneag: Senatul Universității a legalizat recompensele pentru membrii comisiilor de concurs

Auzind zornăitul cătuşelor din dosarul psihologei Camelia Dindelegan, universitarii orădeni şi-au dat seama că sunt cu toţii vulnerabili. Nu de alta, dar lui Dindelegan i se impută şi că a mituit profesorii din comisia de concurs veniţi de la alte universităţi, cărora le-a plătit drumul şi cazarea şi le-a făcut cadouri pixuri de marcă. O practică pe care, recunosc cu jumătate de gură universitarii, mulţi dintre ei au aplicat-o când au concurat pentru un post. Că doar nu era să-şi cazeze [...]

Bodog, file din poveste

Noul șef la municipiu din partea PSD-ului este Florian Bodog, semn că a început marea curățenie în partid. Cu așa oameni, partidul sigur se va curăța, la figurat. Interesant este că omul a fost singurul candidat și ales în unanimitate. Bodog a fost ales nu întâmplător. Omul are ceva probleme cu lucrarea de doctorat și cu modul în care a primit titlul de profesor universitar. Nu se făcea să aduci în fruntea municipiului un ins mai presus de orice bănuială, câtă vreme șeful suprem e și el [...]

Drumul Estres: Una dintre intrările pe drumul expres le dă şoferilor bătăi de cap din cauza unei pante prea abrupte (FOTO)

Şoferii care coboară pe străzile adiacente drumului expres intră în strada Ecaterina Teodoroiu cu mare stres. Panta abruptă face ca la pătrunderea în drumul rapid maşinile care vin de pe străzile Marin Preda, Juhasz Gyula şi Frunzei să fie gata să dea cu botul de asfalt. Pentru maşinile de tip sport, cu garda la sol joasă, acest risc ar mai fi de înţeles, însă cu aceeaşi problemă se confruntă inclusiv autospecialele de salubritate, mult mai înalte. După ce una dintre maşini s-a [...]

Noroc cu Lucian Silaghi

Ministrul Culturii pe județ, Lucian Silaghi, omul lui Gabriel Oprea în teritoriu, a salvat de la necinstire statuia lui Mihai Eminescu. Aceasta a fost cotropită de șantieriștii care fac parcarea subterană de pe malul Crișului, iar năvălitorii au amplasat ghivece cu roșii pe lângă soclu. Lucian Drujbistu nu s-a abținut să nu facă o poezioară: „De-aș avea o porodică/gingașă și mititică”. Noroc că șantieriștii n-au cultivat hașiș că-l vedeam pe omul apeviștilor versificând: „De-aș planta [...]

Jos hainele! Poliţistul din Salonta care a hărţuit sexual două adolescente ar putea rămâne fără uniformă

Vă mai aduceţi aminte, cu siguranţă, de povestea agentului Florin Vida din Salonta, obsedatul „dat în gât” şefilor săi de două adolescente pe care le-a hărţuit sexual cu mesaje şi apeluri telefonice indecente. Bihorel a auzit că, în urma verificărilor făcute, ofiţerii Biroului Control Intern au stabilit că reclamaţiile celor două fete sunt întemeiate, motiv pentru care l-au şi trimis pe individ în faţa Consiliului de Disciplină, propunând declanşarea unei anchete împotriva [...]

Zece sfaturi pentru petrecerea concediului la Felix

1. La câte locuri de parcare sunt în stațiune e recomandabil să mergi în vacanţă la Felix pe jos. 2. Dacă totuși insiști cu mașina, las-o la Vașcău, că până la Felix drumul e praf. 3. Stațiunea e potrivită pentru cei cuvioși. Nu există nicio prostituată, altfel nu se explică de ce nu s-a găsit nimeni să facă trotuarul. 4. Pentru persoanele din sud, când li se face dor de casă pot merge la bazar. Să vezi acolo haos și dezastru... 5. La finalul sejurului luați puțină apă din [...]

Gură spartă: Ioan Mang a pus în pericol negocierile cu Ryanair dezvăluind că din Oradea se va putea zbura spre Londra

Soarta Aeroportului orădean se joacă la limită. În condiţiile în care noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor (UDMR), recomanda încă de la numire ca aerogara să „nu deranjeze” interesele omoloagei din Debreţin, vicepreşedintele Ioan Mang a avut săptămâna trecută o ieşire ciudată. Aparent contrazicându-l pe Pasztor, social-democratul a lăsat să îi scape public informaţia că Aeroportul a bătut palma cu Ryanair pentru o cursă săptămânală de Londra, din noiembrie. Gafa lui [...]

Vice cu temeri: De frica microfoanelor uitate prin pereţi, Mang îşi renovează din temelii biroul

Ales în urmă cu aproape o lună vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, liderul PSD Bihor Ioan Mang încă nu s-a instalat comod în instituţie. Înainte de a-şi lua în primire biroul deţinut de fostul vice Alexandru Kiss, PSD-istul a cerut ample lucrări de renovare. Atât de ample încât până şi parchetul a fost demontat, iar tencuiala dată jos până la cărămidă. Săptămâna trecută, anticamera şi biroul erau în plin şantier, meşterii scoţând molozul rezultat şi pregătindu-se de înnoirea [...]
2

Retrospectiva săptămânii: Şeful de la CJ nu vorbeşte tare despre Aeroport, să nu-i deranjeze pe vecinii din Debreţin

La Consiliul Județean ședințele se țin în secret, pe întuneric, fără să afle presa. Președintele a explicat: „La ce baliverne discutăm noi acolo nu are rost să punem ziariștii pe drumuri”. „Dar oamenii vor să afle noutăți, de exemplu ce se mai întâmplă cu aeroportul”, am ripostat. „Te rog nu vorbi cu voce tare, că nu vreau să deranjăm Debreținul”. (mai mult…)

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită?

Scandal la Prefectură, unde Viorel Pașca, un bun samaritean, a protestat alături de bătrânii pe care-i îngrijește, pe motiv că a fost amendat de ITM. La prima vedere, lumea ar trebui să iasă în stradă, să dea cu pietre în ITM-ul ăla infam și în inspectorii care au dat amenda. La a doua vedere, lucrurile stau puțin altfel. La căminul acela bunele intenții nu țin nicidecum de igienă, de reguli stricte și de condiții de siguranță la incendii. Sigur, vor fi din aceia care spun că măcar omul [...]
2