Ora Pământului la Oradea

Ora Pământului e un obicei bun și sănătos, oamenii sting pentru o oră lumina, ca să mai economisim din resursele și așa limitate ale globului.

Imediat au venit unii cu observația că primul care a aplicat Ora Pământului a fost Ceaușescu, că el oprea lumina în fiecare zi.

Ei bine, nici Primăria Oradea nu se lasă mai prejos, au proiectat Piața Unirii în așa fel încât bezna de acolo e permanentă și generalizată. Avem de-a face cu prima Piață Ecologică de pe mapamond! Dar hai să vedem care sunt implicațiile acestui fapt:

1. În locul parcului din fața ansamblului Duiliu Marcu se va amplasa alt parc, eolian, care va produce suficient curent să poată funcționa toate terasele din piață.

2. Mesele vor fi făcute din panouri fotovoltaice, să-și poată încărca telefoanele toți clienții.

3. La intrarea în Piață se vor distribui căști de mineri, care au iluminat propriu.

4. De câte ori li se va aduce nota de plată, clienții vor refuza să plătească pe motiv că văd negru în fața ochilor.

5. Numărul furturilor este mult peste media națională pentru că hoții beneficiază de camuflaj natural.

6. Este interzis să aprinzi un chibrit dacă o faci în alt scop în afară de a aprinde o guguluță.

7. Se va face un parteneriat cu Grădina Zoologică pentru importul a cinci mii de licurici.

8. Piața va fi pusă la dispoziția Guvernului atunci când va avea de gând să dea ordonanțe în miez de noapte.


*
*