Operatorii de telefonie combat misticismul

Operatorii de telefonie mobilă și-au amplasat antenele tocmai în turlele bisericilor.

Prin asta au economisit bani, pentru că nu mai sunt nevoiți să construiască ditamai turnurile unde să amplaseze antenele. Apoi, și podurile bisericilor sunt mai curate, că porumbeii mor pe capete, ca să nu mai vorbim că și numărul enoriașilor e în scădere.

Abia acum îmi dau seama de ce-și fac credincioșii cruce când trec pe lângă o biserică: mulțumesc Domnului că nu le-a picat părul din nas când au survolat zona.

Dacă e să ne luăm după cei care bagă panică în populație, cu antene din biserici, practic acestea ar trebui complet desființate și am reveni la comunicarea prin fumuri și tobe.

Ce e de făcut pentru a evita problemele generate de radiații? Citiți și vă minunați.

  1. Se interzice amplasarea antenelor la mai puțin de 1 kilometru față de școli. Cu excepția Universității unde lumea zice că nu prea se face școală.
  2. Antenele se vor monta exclusiv în sediile partidelor politice, pentru că încă o mutație în plus la cei care lucrează acolo nu mai miră pe nimeni.
  3. Radiațiile nu pot fi combătute cu tămâie, dar aceasta te face mai liniștit.
  4. Având în vedere că nivelul de radiații emis de antenă e mai mic decât cel emis de un telefon, populația va renunța la telefoane și va vorbi direct la antenă.
  5. Bisericile care au amplasate antene în pod vor cere, pe lângă bani la cutia milelor, și o taxă suplimentară pentru că semnalul la telefon e mai puternic.

*
*