Noi vrem pământ! Scandal pe 100 de hectare, între primăriile Oșorhei și Sânmartin

Primăriile din Oşorhei şi Sânmartin se pregătesc de proces. Viceprimarul PNL de Oşorhei, Ionuţ Gligor, şi primarul social-democrat de Sânmartin, Cristian Laza, s-au întâlnit în urmă cu două săptămâni la Prefectură pentru o şedinţă de conciliere.

Cele două comune îşi dispută o suprafaţă de circa 100 de hectare de teren situată la limita administrativă dintre ele.

Amplasate pe fosta haldă a CET-ului, terenurile au fost împărţite localnicilor din cele două comune în baza legilor retrocedării.

Edilii şi-au amintit că au de lămurit situaţia terenurilor doar după aproape zece ani, în contextul în care zona ar urma să fie transformată în parc industrial şi tot mai mulţi localnici se declară dispuşi să îşi vândă terenurile unor potenţiali investitori.

Evident că ambele primării ar vrea să încaseze impozite de pe urma unor fabrici moderne şi a unor noi locuri de muncă! Dacă-i la promoţie…


*
*