Muzicieni de neîncredere: O specializare a Facultății de Arte din Oradea, în prag de desființare

În urmă cu un an, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior dădea o lovitură la Facultatea de Arte din Oradea, clasificând specializarea Interpretare muzicală cu calificativul „Neîncredere”, deoarece nu are destui profesori specializaţi şi nici săli de curs adecvate.

Luna aceasta va expira termenul de un an pe care facultatea l-a primit de la ARACIS în mai 2016 pentru a-şi remedia problemele, iar inspectorii vor veni din nou în control.

Numai că, aşa cum a indicat chiar o evaluare internă făcută recent, criteriile privind cadrele didactice nu sunt îndeplinite nici acum, mai precis doar 60% dintre acestea fiind titulare, în timp ce ARACIS pretinde ca procentajul să fie de minimum 70%.

Aşa că, dacă nu titularizează rapid nişte profesori, specializarea riscă să mai primească încă un calificativ de „Neîncredere”, ceea ce va însemna că la admiterea din vară nu va mai putea scoate la concurs niciun loc pentru studenţi.

Altfel spus, va fi pusă pe „silence”…


*
*