Motorul bate Aeroportul: Unde aterizează elicopterele SMURD în Oradea până la finalizarea heliportului

Elicopterele SMURD care transportă pacienţi la şi de la Spitalul Judeţean aterizează de la începutul lunii trecute pe stadionul Motorul din Calea Clujului.

SMURD a ales această rampă de lansare şi aterizare în mod provizoriu, până la finalizarea heliportului de pe clădirea Spitalului, profitând de proximitatea drumului rapid care scurtează durata transportului cu ambulanţa la mai puţin de 10 minute.

Până nu demult, elicopterul ateriza pe Aeroportul proaspăt modernizat, dar acest lucru are două inconveniente: pe de o parte, creşte durata transportului, dat fiind că pista este în afara oraşului, iar pe de altă parte aici orice pasager – pacient sau nu – trebuie supus, conform procedurilor legale obligatorii, unui control de securitate.

Aşa că, până se termină verificările, în unele cazuri s-ar putea să nu mai fie nevoie de transportul cu ambulanţa, ci cu un vehicul negru…


*
*